Monthly Archives: Septembrie 2010

COLOR?

Anunțuri

McHh

Scurt istoric: 17 ani, undeva in Romania, Sfantu Gheorghe mai exact; un microfon, camera lui si niste beaturi. Incepe sa inregistreze cand altii invata sa fumeze iar la 17 ani deja are feat cu SRG . E adevarat ca inca nu prea a auzit lumea de el, sincera sa fiu nici eu daca nu ii facea Adi reclama pe facebook. Am ascultat ceva din piesele lui pe youtube, dar sunt putine cele care au reusit sa ma impresioneze.

Ce e insa de admirat la „pustiul din Covasna”, frenezia cu care a inceput sa-si promoveze productiile pe online. Chiar daca mai are de crescut, eu zic ca pana acum a realizat destul de multe. Probabil sunt putini cei care-l cunosc, dar daca asculti underground si nu ai auzit de McHh atunci asculta macar piesa asta si sigur vei vrea sa auzi mai multe.

blog: http://mchh-mixtape.blogspot.com/
youtube: http://www.youtube.com/user/mcrohh


NOSFERATU

Cine o fi Nosferatu.. poi pentru cei care asculta rap romanesc nu mai are rost sa dau explicatii. Pentru ceilalti care doar imi citesc blogu si nu par foarte interesati de gen,  Nosferatu e un galatean talentat cu un frumos album, pe care eu il ascult de acum non-stop, numit „Fobia”.  Odata am zis ca as putea asculta numai Kryp si hip-hopul ar insemna doar atat. Dupa ce am dat peste Nosferatu.. am cam aceeasi parere. Imediat cu video-ul „Nimic nu-i nou” l-am cautat pe google sa aflu mai multe despre el. Din pacate pe sss.ro (sunetesubsol.ro) intr-un interviu acordat prin mai, Nosferatu afirma ca nu o sa mai scoata in curand vreun album „pentru ca am un job si alte prioritati. Pentru ca se investeste enorm pentru niste commenturi inutile pe site’uri diferite care nu sunt deloc constructive”. Eu mai astept totusi ceva nou de la Nosferatu, pana atunci ascult „cretineala” (asa cum isi numeste N. albumu) pana nu o sa ma plictisesc si poate aia cu comentarii de prost gust…o sa-si tina gura!

Si tot de pe sunetesubsol.ro, Nosferatu da definitia calitatii unui album: „Concert de lansare?N: Yes, pe 5 Iunie, in Galati, in Club Zodiar. Intrare 10 lei, inclusa o bere si 10 lei cd’ul sau… ideea si mai caterinca, daca vrei poti veni cu stickul la tine si’ti dau albumul si in mp3… daca nu ai 10 lei in ziua aia la tine”.  Ieftin si bun, poate prea bun pentru doar 10 lei.  Pentru cei curiosi sa asculte-vezi clip in „Ce ascult”, sau daca ti-a placut si vrei download pe net, dar lasa si o parere sa apara si commenturi de tipul like.

„Da nu e trip ca cica tu esti optimist                                         

si zambesti la toata lumea

sa nu vada ca esti trist

Sa nu te vada ca te plangi

un fel de autosugestie

cand cu optimismu nu te ajungi”

Nosferatu si iRonic-„Incearca sa incerci”


NICIODATA SINGUR

Pozna aceasta cam vorbeste de la sine asa, chiar daca mie nu-mi plac cliseele, nu prea am ce sa spun decat ca ascultati Bitza-Niciodata singur , pentru mai multe explicatii.


TRECUT-AU ANII…

Ce mi-ai răspunde dacă te-aş întreba când a fost ultima dată când ai zâmbit încântat, spunându-i oraşului tău cu emoţie şi mândrie Bucureştiul meu drag?”

Între 15 şi 30 septembrie puteţi vedea la Muzeul Municipiului Bucureşti, o expoziţie fotografică despre Bucureştiul anilor ’50, ’60 în colajul cărora se întrepătrund imagini ale Bucureştiului aşa cum îl „bătătorim” noi astăzi, bucureşteni, provinciali, sau străini.  Expoziţia este realizată de Asociaţia Bucureştiul meu drag împreună cu partenerii săi:  Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, Muzeul Municipiului Bucureşti şi Art-Historia.  Cum nu am reuşit să ajung la vernisaj, am intrat şi eu în rândul celor care trec prin faţa muzeului şi stau cuminţi privind imaginile şi mai ales analizând diferenţele sau asemănările trecerii timpului. Deşi nu m-am născut bucureşteancă, am putut înţelege că Bucureştiul de atunci era mult mai aerisit şi că sprea deosebire de azi, timpul nu se scurgea la fel de repede. Pe atunci aveai timp de admirat, de degustat si de mirosit. Acele clădiri pe care le vedem pe Magheru,  în Piaţa Unirii, în Piaţa Romană, la Universitate căpătau altă romanţă. Acum totul este inghesuit de speranţă, de o fugă continuă, de bannere cu Coca-Cola. Mai rău e că unii dintre noi consideră asta „foarte tare”, devenind poate unul dintre motivele pentru care „se vine” la capitală.

În legătură cu citatul de mai sus şi eu îi spun acestui oraş Bucureştiul meu drag, pentru că în curând voi face parte din echipa asociaţiei cu acelaşi nume şi în al doilea rând, pentru că mă număr printre aceia care mai consideră Bucureştiul un oraş de contemplat. Eu zic sa mergem să vedeam expoziţia, nu ca unu care o vede aşa pentru că se opreşte să-şi aprindă ţigara sau  fugitiv, pentru că-l trage nevasta disperată şi grăbită, ci ca nişte oameni civilizaţi şi mai ales nostalgici. Pentru că până pe 30 mai e ceva timp, vreau să va stârnesc curiozitatea ataşând la rândul meu unele dintre poze. Restul le puteţi vedea pe site (www.orasul.ro)  sau direct la muzeu.


RURAL

Ieri a fost pentru unii prima zi de şcoală, pentru mine a fost una din acele zile în care vizitez locurile de baştină ale părinţilor mei.  De data asta a fost diferit.  Ne-am luat în serios rolul de oameni gospodari şi am parcurs aşa la pas drumul până într-o altă localitate situată cam la patru kilometrii de casa bunicii mele. Pentru mine toate locurile astea rămân amintiri ale copilăriei pentru că acolo pot fi mereu copil, fără ca nimeni să mă vadă. Am urcat atât de greu dealul încât nu m-am lăsat convinsă că am îmbătrânit până ce nişte copii nu mi-au zis sărut mâna. Da, probabil că m-am maturizat puţin iar toate locurile acestea să nu mi se pară decât nişte peisaje la care mă puteam uita şi plimbându-mă cu maşina. De fapt ce face un anumit loc minunat? Parcurgerea lui, a pune piciorul pe iarba care dă se usuce, mângâierea unui viţel care doarme liniştit lipit de gărduleţul unei case părăsite.  Să ştii că te lupţi cu pământul ăla, cu mărăcinii care nu-ţi dau pace, cu apa aia care curge şi stă în calea fiinţelor nepăsătoare care trec şi se udă până la glezne. Poate suna a excursie, dar nu, e mai mult de atât. Peste tot în aceste sătuce cu nume de ale căror origini aproape că nimeni nu-şi mai aduce aminte, întâlneşti chipuri care-ţi dictează cam ce înseamnă viaţa. Tot ce se petrece în această lume e practic o luptă pentru supravieţuire, e o încercare a zeilor naturii, care îi provoacă să muncească mai mult zi de zi. Şi totul pentru razele unui soare greu de descris. Nimic nu se compară cu o dimineaţă în care nu vrei decât să te uiţi la soare şi să crezi că va fi o zi frumoasă. Chiar posomorât eşti trezit brusc de urletele orătăniilor înfometate.  Ţi-e milă de ele, dar mai ales de tine, de viaţa pe care o duci, dar recunoaşterea vine de la jocul mesei lor, la care râde un câine puturos privind totul din coteţ. E trist şi totuşi vesel, e real şi totuşi e de vis. Cu toate că ai tot timpul câte ceva de făcut, e imposibil ca într-un moment să nu te trezeşti vorbind singur cu furnicile. E sigur acolo o zi de joacă, a ta şi a căţelului care dă bucuros din coadă, crezând că mai primeşte o bucată de pâine. Iar puii ăia mici care aleargă mereu prin curte pur şi simplu nu te plac, mereu dau bir cu fugiţii când vrei să-i prinzi în braţe. Cel mai amuzant moment penru mine e cel în care mă plimb cu căruţa. Nu mă pot opri din râs. Cocoţată pe o grămadă iluzorie, într-un loc strâmt, privesc lumea cum se uită curioasă la ce avem noi în sacii pe care îi stârcim cu trupuri grele şi păcătoase.  Pe tot parcursul drumului eu mă gândesc la ce ar spune calul dacă ar putea vorbi. E inimaginabil pentru mine cum animalul ăsta poate căra atâtea alte animale care sunt mult mai evoluate decât el, doar pentru că cele din urmă pot înjura la nevoie. Îl observ aşa liniştit şi preocupat încât îmi iau gândul de la soarta lui. Fiecare cu problemele sale, îmi zic. Între timp eu rămân acolo cocoţată şi zgâlţâită de tropot. Nu mai râd, ci mă uit gânditoare la fel ca pasagerii cu care împart căruţa. Când ajungem în faţa casei, deja se aud urlete de bucurie, o să urmeze o masă copioasă. Şi nici nu durează mult că toată lumea râde la un pahar cu tărie. Acum se pun planurile pe hârtia invizibilă şi se prezic idei de viaţă. Oricine trece pe la noi prin curte e binevenit si bine-întâmpinat. Uite aşa trece vremea la apusul soarelui. În numai puţin de o oră, toţi vor strânge câte pot vedea pe semi-întuneric şi rapid căci ultimele ţipete anunţă o noapte bună.


AMOR LA DISTANTA

M-am gandit sa va spun despre filmul asta, in primul rand pentru ca pentru mine e ceva personal, in al doilea rand pentru ca azi are premiera in Romania.  Dupa trailer si dupa experienta proprie o sa am de ce rade la filmul asta. Apoi imi place Drew Barrymore la nebunie, iar Justin Long are experienta in a fi romantic si indragostit in filme, deci toate sansele ca filmul asta sa fie un succes.

Vizionare placuta! 🙂

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.