Monthly Archives: decembrie 2010

Scusa Ma Ti Chiamo Amore

Zilele trecute am vazut un film pe care as vrea sa-l recomand si cu ocazia asta sa intelegeti cam cum e cu dragostea. In fond avem si de la cine invata. Italienii sunt un popor pasional, sunt acei nebuni dupa amor.  Iubind, fie fac cele mai mari greseli fie iau cea mai grea decizie din viata lor. De noi depinde pana la urma, cum iubim, cand iubim si mai ales pe cine.

Ca sa ajung la o premisa: pana cand iubim o persoana?

Dragostea intra intr-un labirint al dezamagirilor pe mai multe planuri, care vin pe rand  si ne tulbura afectivitatea. Sa fim franci: nu suntem niciodata pe deplin multumiti. Dragostea poate compensa, e adevarat, dar noaptea, cand esti cu iubitul in pat. A doua zi, ne vom trezi si ne vom da seama ca viata e o mare bataie de cap, iar dragostea capata un singur inteles ce se rezuma la: SEX. Ne indreptam spre monotonie, deci. Acum intervine amantul. Stop! Dar de ce?

Apoi stai sa o luam de la capat: iubeam, eram iubita, ce daca aveam destule probleme la munca? Noaptea faceam sex si ieseam din cand in cand  sa cinam cu lumanarele aprinse pe masa.  De ce imi trebuie o alta persoana? Cu ce e aceasta mai speciala? Sa presupunem ca as da uitarii fostei mele relatii si as incepe una noua. Vor fi acelasi scene: imbratisari la malul marii, saruturi pasionale pe strazi, cadouri noi, tot sex, piele noua, alt miros. Raspunsul ar fi: poate iubitul asta nu va…..Sa nu credeti ca amestec dragostea in oala inselaciunii. Nicidecum. Incerc doar sa privesc sentimentul acesta ca un proces cu fluctuatii. Iar de aici sa-mi pun intrebarea: Eu ce simt? Eu ce as prefera?

Intervine, asadar, povestea filmului care ma elucideaza. In film, ma identific cu Alex, care chiar daca provoaca dragostea la un dialog cu judecata, Alex traieste in mod inconstient la fel. Semneaza cu cea din urma un tratat al „confortului casnic” ce vine odata cu varsta. Important de precizat este ca sentimentele lui fata de Niki nu se schimba. El nu are cum sa uite ca Niki este de fapt o lume a semnficatiei.Si atunci eu de ce sa uit cine este cu adevarat omul de care m-am indragostit? Sentimentele lui sunt acolo,  doar ca trebuiesc „dezghetate”.  Dusul rece al oricarei relatii provoaca noi amintiri, sa nu uitam asta! Dragostea nu e o lupta a lasilor ci a celor puternici care stiu cum sa depaseasca un obstacol.

Revenind la ideea filmului, scena in care Niki ii spune lui Alex: „Scusa ma ti chiamo amore”, adica Scuza-ma ca-ti spun iubitule, este absolut fascinanta tocmai prin simplitatea ei. O imagine a dialogului romantic. O  revelatie sentimentala unica si totodata comuna fiecaruia dintre noi.  Indiferent de parcursul unei relatii, momentele de clacare sau de nebunie posesiva, nu vorbim despre timp si dragoste la un loc. Nici macar diferenta de ani dintre Alex si Niki nu poate pune o pecete pe relatia lor.  In definitiv libertatea temporala pe care ne-o acorda dragostea este cuprinsa intr-un singur cuvant: AMORE.

Raspunsul la intrebarea initiala, sa fiu sincera, nu poate veni de la mine, caci nu am avut cu adevarat o relatie de lunga durata. Va las pe voi, cei mai „in varsta” sa-mi raspundeti.



Reclame

CALEA VICTORIEI SI TELEFONUL MOBIL


PLUTESC SI DOR

Incerc sa prind mii de sentimente ce-mi inunda gandul in alcool. In jurul meu, fete vesele ce indura chinul unei amintiri. Mirosul de pe strazi ma dezgusta, ca si privirile. Ii urasc pe toti, pentru ca nu stiu ce simt. Ma ascund ca un om al strazii si contemplu ceata calda ce se ridica din canal. Dupa cateva minute de stat pe un carton ravasit, eu tot privesc in gol. Totul imi devine familiar, pana si cainii cu urletele lor ce-mi dadeau fiori, odinioara. Si atunci cu mintea doldora de amintiri, lacrimez si m-as intoarce.

Undeva in copilarie, trotuarul din fata casei, stau pe un covor multicolor si imbrac papusi fitoase. Cu ochiii mici, albastrii, vad cerul deasupra unor oameni suparati venind de la serviciu. O singura umbra imi aduce fericire si ma face sa tresalt, sa alerg in urma ei. E mama. Dupa ce ma cearta, ii pot cotrobai in geanta pe care o tine maiestuos  pe umar.  Bucuroasa, cu degetele mici, imi manjesc rochita de gustul bomboanelor cu ciocolata; stiu ca se ascund doar pentru mine.

Acelasi fum infect ce-mi sufla in ureche. Sunt cei ce trag de mine, sunt oamenii, pe care in locul mamei, am ajuns sa-i ador si dupa care alerg, ca dupa umbre moarte. Gustul pentru care zbier e imbibat de suferinta. Beau ca sa fiu un „cineva”, pe „nimeni” l-am pierdut de mult.  Si dansam ca unii fericiti in ploaie iar din noi ies aburii de vodca. Imprastiem in hora, un dans ce nu-l stiau decat stramosii, parintii nostri care azi, isi pleaca soarta si dau uitarilor de fii.