EU SI FILMU’ MEU

O FATĂ PE NUME CRISTINA

scurt metraj

Secvenţa 1

Plan restrâns: două picioare în şosete albe împing peretele crem. Cadrul se lărgeşte către latul patului unde stă Cristina. Seara, în camera de cămin, ţine în mâini o carte deschisă. Aparent liniştită, citeşte: „De ce iubim femeile” de Mircea Cărtărescu. Împrejurul ei, peste tot în pat sunt foi pline de cerneală şi un telefon mobil aşezat pe o pernă. Din când în când se opreşte din citit pentru a privi în gol. Se gândeşte; înghite în sec de mai multe ori. La un moment dat se declanşează frigiderul, ceea ce din nou îi atrage atenţia. Apoi se aude ringtonul de mesaj al telefonului. Îl deschide şi citeşte cu voce tare: „Putem rămâne prieteni dacă vrei. Relaţia noastră s-a terminat. Mii de sărutări şi îmbrăţişări de adio”. După ce-l citeşte, pe un ton calm, uşor ironic: Suflet de poet a mai fost şi ăsta. Ce idee îi trecu prin cap. Nu putea să mă sune? (Nervoasă): Şi cum, îmi face un favor prin prietenia lui, sau ce? Se dă jos, scoate frigiderul din priză, trage draperiile, se bagă în pat şi se acoperă cu pătura,  încercând să adoarmă. Tolănită de câteva ore stă cu ochii în tavan. În camera întunecată pătrund luminile şi zgomotele de maşini de afară. Voce feminină de narator: „Îmi plac stelele astea ale tale. E ca şi cum aş fi afară şi m-aş uita pe cer. Dacă mă gândesc bine, cu tine pot fi oriunde, nu?” Voce masculină de narator, scurt râset „Vrei şi tu stele pe tavan? Poţi să iei din ale mele”.  Cadrul larg: Cristina rămânând în aceeaşi poziţie până când se pierde în întuneric.

Secvenţa 2

Prim plan restrâns pe chipul Cristinei. După-amiază. Cadrul larg arată cum parcurge drumul de la Universitate spre Piaţa Unirii. Pe fundal se aud zgomote comune: glasuri de ţigănci care vând trei la zece mii, maşini care claxonează în disperare, motociclete trecând în viteză, oameni care ţipă în telefon. Ce se vede: strada luminată în depărtare de un soare puternic. Cristina merge în faţa lui, evitând privirile, cu capul în jos şi nasul cufundat în geaca de iarnă. Pe drum se opreşte să-şi cumpere un covrig. Scoate un leu şi spune: „Cu susan”. Apoi îşi continuă drumul spre Piaţa Unirii până când ajunge la Mac Donald’s. Aşteaptă puţin. Se uită în jur. Tot soare puternic. I se face din ce în ce mai cald şi e puţin nervoasă. Deodată îi sună telefonul.

Laura: Hai că eu am ajuns. Tu unde eşti?
Cristina: Te aştept în faţa Macului.
Laura: Bine, vin acu.

Cele două prietene se întâlnesc.

Laura: Hai să-mi iau şi eu un cheeseburger. Mi-e foame.
În Mac, Laura: Oare mă fac de râs dacă plătesc cu cardu’? Da şi ce până la urmă? Au venit la mine la magazin unii care au cumpărat de zece lei şi au plătit cu cardu’. Ete na!

Cristina între timp se uită pe nişte materiale informative: „Cum să fii sănătos şi să mănânci de la Mac Donald’s”.

Laura: Gata! Hai să mergem. Unde ziceai că e restaurantul ăla?
Cristina: E acolo după colţ.

Până ajung în faţa restaurantului, râd de isprava Laurei.

Laura cu gura plină: Fată, mi-a fost silă să scot de pe card, ce vrei?
Cristina: Tu eşti o figură, zău aşa. Spune-mi ca data viitoare să nu mai vin cu tine să-ţi iei de mâncare.
Laura în faţa restaurantului „Classico”: Ăsta e?
Cristina: Da. E cam ciudat cu termopanele astea. Nu văd dacă e cineva înăuntru.
Laura: Intrăm acuma, nu mă mai suceşti!

Cele două intră în restaurant. Scaune înalte, crem şi roşii. Se aşează undeva la geamul cu jaluzele grena, întredeschise. Cristina stă cu faţa spre fereastră, lăsând să-i pătrundă şi de data asta lumina în ochi. Pe masă un meniu ţeapăn, gros şi un brad kitschos.

Cristina bufnind-o râsul: Îmi aduc aminte că avea şi mamaia la ţară un brad din ăsta. Astă-vară când i-am făcut curat prin lucruri, i l-am pus într-o plasă cu alte o mie de chestii nefolositoare şi l-am aruncat la gunoi.
Laura îşi aprinde ţigara: Sper ca de data asta să fumezi. Nu ştiu ce-i cu tine de la o vreme. Te-ai cam prostit. Nu mai fumezi, de băut ce să zic, nici nu mai ţin minte când am fost ultima oară la o băută cu tine. Parcă te apucase cititu. Ce ai păţit, te-ai scrântit la cap? Cred că iubirea asta ţi-a afectat creierii. Să nu-mi spui că de când eşti cu Sorin, ai devenit mai intelectuală (zis apăsat!).
Cristina ia ţigarea, o aprinde. Linişte care durează câteva secunde.
Cristina: Nu mai sunt cu Sorin. Mi-a dat papucii aseară.
Laura: Da?Auzi! Şi ăsta tot cu mucii în fasole. Lumea e plină de proşti. De fiţe din astea ce se cred buricu’ pământului. Are noroc că e departe că eu în locul tău îl scuipam în faţă, oricât aş fi eu de domnişoară. Şi acum ce, suferi? Bănuiam eu ceva când ţi-am zis să iei o ţigare. Ai nevoie. Data viitoare să gândeşti înainte să ieşi cu descreieraţi din ăştia.
Cristina cu ochii înspre masă: Nu-l înţeleg. În capul meu se derulează aceeaşi scenă. Eu şi el goi într-un pat imens. Îl privesc atingându-i corpul. Mă uitam la el ca şi cum ar fi apărut din vis. Acum mă cam bufneşte râsul când mă gândesc la tot ce i-am dedicat.
Laura: Ce, oi fi început cu aceleaşi cuvinte drăgălaşe. Ce-ţi mai place ţie să alinţi o pulă. Fata mea, va trebui să înţelegi că bărbatu’ e nenorocit. Vrea satisfacţie şi atât. S-a folosit de tine? Pa!

Din nou linişte.

Cristina uitându-se pierdută în ochii Laurei: „Îmi vine să te mănânc. Aş începe cu picioarele ca să nu mai scapi de mine. Apoi o să vreau să mă satur de corpul tău până la gât. Aici aş muşca puţin, cât să mai suferi după mine. O să ocolesc urechile până la ultiml te iubesc. Ochii îi mănânc pentru gene. Pe astea le păstrez. O să mă invidieze orice fată. Apoi buzele, hmmmm…ele sunt ca un ultim sărut. Şi la final, ce crezi? Îţi voi lăsa braţele. Aşa o să mă rogi să te iau mereu  în braţe.(Încheie zâmbind trist)

Laura: Da, da romantic ce să zic. Aşa şi unde e acum Sorin ăsta al tău? Îţi zic eu, ţi-a dat vira, căci îi încurcai programu’. Voi astea de 20 de ani, visaţi prea mult rahat. De aia am ales să fiu singură. Nu am eu nevoie de unu după care să bocesc.
Cristina(nervoasă): Şi atunci ce ar trebui să fac? Să nu mai iubesc? Gata? Ce vrei să zici, că ar trebui să renunţ? Dragostea nu e pentru toată lumea. E prea greu, de aia încearcă prea puţini. Laura: Ia uite, o facem pe filozoafă mai nou. Nu ştiam fată că eşti aşa de pricepută în dragoste. Dacă îmi aduc eu bine aminte, cam toţi cu care ai fost, ţi-au suflat mucii în fasole. Nu de asta ţi-era frică? Şi ia uite, acum îmi vorbeşti de dragoste, după ce în continuare îţi dă cu virgulă în ecuaţia asta.
Cristina: Şi ce să fac Laura, ce, ce? Gata, viaţa mea se reduce de acum la a sta încuiată în casă şi a munci ca o sclavă de dimineaţa până seara?Aşa, asta ar trebui să fac?
Laura(încercând să o calmeze): Fată, eu ziceam să nu mai ai aşa mare încredere în toată lumea. Cui îi pasă de bărbaţi acuma? Ce, nu ţi-a ajuns? Lumea e pe interes. Şi Doamne, câte nu aş face eu cu corpul ăsta al tău…

Gânditoare, amândouă privesc prin restaurant trăgând din ţigare.

Cristina(calmă): Ce s-a întâmplat cu lumea, mă întreb în fiecare zi de când m-am despărţit de Iulian. Am ţinut la el mai mult ca la toţi. Îngerul pe pământ, dar mai drac ca toţi dracii.
Laura: Acum sper că ţi-a trecut…
Cristina: Da, mi-a trecut. Nu ştiu, am impresia că soarta şi-a pus-o cu toţi cu care am umblat. Au făcut un pact. Scopul era să mă chinuie pe mine într-un labirint din care să nu mai ştiu să ies. Poate încă sunt acolo, mai ştii? Acum ce ar trebui să urmeze?(cu privirea aţintită spre tavanul restaurantului şi scoţând un fum de ţigară) Ah! Soartă ce mai vrei de la mine, nu mai am cuvinte de amor.
Laura: Da-le naibii de cuvinte. Crezi că pula se scrie cu litere? Se scrie cu gura fată.

Pe amândouă le bufneşte râsul.

Cristina: Mai bine vedem nişte filme porno. Să ne reamintim asta.
Laura: Hai că şi tu eşti tâmpită. Cel mai mult mi-a plăcut de ăla mic, roacker sau ceva. Foarte tare. După ce ai făcut pe mama pentru el, a plecat ca să te uiţi la soare.
Cristina: Nu ştiu nici acum ce am văzut la el. Am făcut-o pe maică sa. Săracu, era terminat după o relaţie de patru ani. (Ironic): Trebuia să-l ajut, nu? Cred că o să-mi deschid o agenţie.
O să se numească: <Şi băieţii plâng câteodată>. Suma: trei ani minimum de relaţie. Tratamentul va fi aşa: repetă-i numele până nu mai poţi. Ba chiar poţi să mă numeşti ca pe fosta.
Cazul lui Geo, ştii!. Apoi zi-mi cuvinte dulci şi fă promisiuni ca şi cum ea ar fi cea de lângă tine. Fă sex cu mine ca şi cum ar fi ultima voastră noapte de dragoste. Pune-mă la încercare, o să vezi câte pot face pentru tine. (Apoi în batjocură): Doar pentru tine!!!!
Laura: Da, decât să faci asta mai bine te-ai prostitua. Ai avea şi tu până la urmă o profesie, ce dracu!
Cristina: Sau îmi deschid un lagăr.

Hohote de râs. Apoi o tăcere bruscă.

Cristina: Îl mai ţii minte pe ăla cel mai bun cu care m-am culcat? Tot gemeni ca rockerul. Bun la pat, dar prost de gură. Cu ăla chiar că nu mai vorbesc. Ce idiot!
Laura: Da tu tot proastă ai rămas. Cu ce te ajută pe tine să-ţi dai seama că ăştia seamănă între ei? Ce să mai, te-au găsit pe tine, fată de treabă să le uite pe alea de dinainte. Acuma întrebarea e dacă mai încape acolo în inimioara ta încă un ciudat din ăsta. Eu zic să mai laşi loc şi pentru tine. Nu mai crede în orice labagiu!
Cristina: Nu ştiu ce o să fac. Nu ştiu în ce să mai cred. Pur şi simplu mă dezgust.
Laura: Înţeleg că ai devenit o intelectuală pe parcurs, dar până la suicid mai ai fată. Ia-o uşor. Ai haine de la ei. Aruncă-le pe foc, rupe blestemul. Nu mai ţine chestii d-ale foştilor în casă. Aşa o să te urmărească mereu soarta asta de care vorbeşti tu.
Cristina(nervoasă): Soarta e o finalitate, incă mai am de trăit. Ce ştii tu despre soartă? „Am tot viitorul în faţă” sau cum mi s-a mai spus: „O să găseşti tu băiatul potrivit”. Ce simple par vorbele astea. Mă piş pe ele!
Laura: Eu, fată, asta aştept: Reuşita. Aşa m-a învăţat pe mine unu într-un film. Vreau bărbatul ăla perfect alături de care să mă simt o femeie, înţelegi? Un bărbat adevărat, nu unul care plânge după fosta lui muiere şi consideră asta formă de alint.
Cristina: Şi tu ce zici să fac?
Laura: Eu zic să mergem să bem ceva în club, sâmbătă. O să vină mai mulţi. Am vorbit cu Cristi, Ionuţ, Popa, Soare. Hai că o să fie cu distracţie. Ce pana mea stai în casă şi cloceşti după prinţişori cu barba-n coaie! Cerem şi noi nota că trebuie să ajung la scârba asta de muncă.
Cristina: Bine, dacă zici că vin toţi ăştia. O să fac pe deşteapta şi ies din casă.
Laura: Aşa vezi, tot eu să te învăţ.. Să mergem!

Secvenţa 3

Cristina merge pe drumul de la Piaţa Unirii spre Universitate. Trece prin Pasajul Universităţii şi se îndreaptă spre staţia de autobuz din faţa Facultăţii de Istorie. Aşteaptă autobuzul cu căştile în urechi. Pe fundal se aude muzica din mp3: Spike, „Visam”. Aceeaşi voce feminină de narator: „Credeam că ştiu cine sunt şi mai ales ce îmi doresc. Acum urmează bucuria supremă: voi urca în autobuzul ăsta infect,  plin de oameni îmbâcsiţi ce merg la muncă. Da, schimbul doi care blochează oraşul. Nu mai vreau să sper şi nici să adun sfaturi de la oameni ce nu mă cunosc. O să fac exact ce vreau eu. O să-mi trăiesc viaţa de acum în libertate”. Respiră adânc, închide ochii şi se uită către soare zâmbind. Stă pe marginea trotuarului. Din stânga se apropie un autobuz. O babă grăbită o împinge: Dă-te tuto la o parte că pierd autobuzul! Cristina nu o aude, dar  bruscată deschide ochii. În faţa ei opreşte 66. Uşile se deschid. Femeia mai în vârstă o blesteamă în continuare. Cristina urcă în autobuz, se aşează pe o banchetă. Din geantă scoate o nouă carte,  „De ce urâm femeile” de Miron Manega.

Finalul: Cadrul larg urmăreşte cum se îndepărtează autobuzul până când totul se întunecă.

Pentru a-l citi ca in word incercati aici, pe google docs.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: