Check Check

Are Claudia, de la UZR, zis si omu’ meu, o rubrică intitulată „Ce facem în weekend?„. Eu propun ca astăzi să vorbim despre „Ce am făcut în weekend„, adică pe unde ne-am distrat şi la concerte am ajuns. Să începem cu vineri seară în care am ascultat doar reggae? Nu, bineînţeles, am dat o fugă şi prin Kulturhaus să bem aproape gratis. Lăsăm la o parte faptul că muzica e „de treabă”, la fel şi preţurile băuturilor. Dacă nu aş fi fost atât de trează, poate că nu m-aş fi simţit ca pacientă într-un spital de nebuni, stând pe un scaun pregătită să muşc din momeală, pardon vrăjeală. În Kulturhaus se stă la coadă pentru a-ţi lăsa geaca, în Kulturhaus se stă la coadă ca să bei, în Kulturhaus stai la coadă ca să fii agăţată. Pe principiul unui obicei comunist, se pare că generaţia tânără a ştiut ce să moştenească. Ajunsesem cu nervii într-acolo încât m-am decis să nu-mi mai cumpăr nimic, sa stau linişită pe scaun, să dau de pe mine beţivii care nu aveau cuier prin preajmă şi într-un final să mă holbez la cei care dansau apoteotic pe ritmuri de preaslăvirie a tinerimii bete. Deşi credeam că nu mai scap de acolo, fără ca cineva să verse pe mine, am reuşit să mă strecor printre mulţimea care dădea din cap prin ceaţa duhnind a transpiraţie.
Din Kuluturhaus am ajuns în Elephant unde aveai impresia ca poţi să tragi liniştit aer în piept. În Elephant Pub a fost super eveniment, concert reggae, invitat G.RAS. Ca sa vi-l descriu pe G.RAS trebuie mai întâi să-l vedeţi cât de bine arată (pagina de faceebook Elephant vă stă la dispoziţie pentru asta). Pe mine m-a răpit de la dansul lui şi de prima dată când m-a numit „romanian princess”. Actul lui s-a încheiat târziu peste limita impusă iniţial, dat fiind că, deşi o mână de oameni, niciunul nu-l lăsa să coboare de pe scenă. Abia acum m-am îmbătat şi eu de muzică, de plăcere şi de dans.
Duminică am fost la concert-lansare „Emite semnale” de raku. Încă un eveniment bifat pe lista de weekend, care la fel s-a terminat târziu peste program, dat fiind că la un concert raku, nu te duci mereu, deci vrei să-l ţii pe scenă cât de mult. Stau să mă gândesc dacă pot descrie cum a fost. Sunt în dubiul facultăţilor mele, dat fiind că un artist complet precum raku, nu prea există, aşa că „Pe aici nu ai ce comenta”.
În afara lui raku, m-a impresionat Dragonu. Cei care nu l-aţi văzut până acum pe Dragonu pe scenă, omul este precum un Mesia al drogaţilor, care nu doar îl adoră, ci în curând o să-i facă un altar. Că tot vorbim pe termen scurt, nu mare îmi va fi mirarea când toţi tipii, inclusiv cocalarii îşi vor face creastă aka Dragonu, ce să mai spun de faptul că tot rapul românesc e plin de „bpra-uri„. Da, recunosc şi eu ascult Specii, dar nu sunt „drogata” lui Dragonu, sunt doar o ascultatoare şi fana lui Chimie. Ceea ce-mi place mie la Dragonu este ca râde mereu, el expira serotonina şi o dă şi celorlalţi. Îl admir pentru influenţa pe care o are asupra publicului şi cum reuşeşte să-l controleze şi apreciez că el este prezent la fiecare concert, unde este invitat. Cum e mai nou acum, o expresia pe care nu o înţeleg, Big up! pentru el şi pentru fanii lui.
Check Check” cum spune raku şi am finalizat cu sarcinile pe care le-am avut de îndeplinit weekendul ăsta. Nu cred că trebuie să mai spun, veniţi la concerte că aveţi ce privi şi mai ales auzi. Pentru cei care doresc albumul lui raku, site-ul lui e disponibil să vă ajute.
Ca să închei cu un clişeu la modă: Big up!

Anunțuri

6 responses to “Check Check

  • claudia

    big up, pentru omu meu elena :))

  • Mihai C

    „se parcă că generaţia” ? tz tz tz :))
    Pot sa-mi dau cu presupusul? hop, 2 late: big up = varianta jamaicana la thumbs up
    (presupun ca-i evident big thumbs up -> big up -> big ups)
    Chestia cu repulsia fata de betivi… aaaa e chestia aia ca va plac baietii rai dar negati, uitasem 😛

    • Elena

      Ok.. am inteles acum. Merci pentru etimologia cuvantului. Nu neg faptul ca ne plac baietii rai, doar fetelor cuminti, insa. Chestia cu betivii nu are neaparata legatura cu „a fi rau”. Poti sa fii in acelasi timp un fraier si un betiv ordinar, mie nu are cum sa-mi placa de tine.
      In concluzie mai greseste si omu’… dar merci de atentionare, corectez acum! 🙂

  • devi eterna suspinatoare

    eu nu sunt omu’ tau si nu am fost in weekend pe langa voi..multumesc:))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: