Category Archives: EVENT

elenapelmus.ro

Maimuţica are un domeniu acum şi o puteţi găsi pe numele ei adevărat accesând blogul: http://www.elenapelmus.ro/

Sper să vă găsesc acolo pentru comentarii şi alte lucruri interesante de împărtăşit!

Anunțuri

Maimuţica absolventă

Cei care mă citesc constant au observat, probabil, că nu am mai scris de mult timp. Ei bine, am şi o motivaţie destul de pertinentă. Mă pregătesc să termin facultatea iar azi a fost una dintre acele zile care rămân în amintirea noastră pentru totdeauna.

Din ciclul şi maimuţele termină facultatea, şi Elena P. a avut o festivitatea de absolvire, nu cu banane ca premiu, ci cu diplome, cu multe discursuri, îmbrăţisări, pupături şi şampanie. Asta e, noi suntem nişte maimuţici speciale. Deşi totul a durat mai bine de patru ore cu tot cu nenumăratele şedinţe foto, a meritat, vorba colegei mele de cameră, să murim de cald, de împopoţonaţi ce eram.

Nu am plâns, dar acum când mă uit peste pozele pe care le-am făcut alături de Clara, Andreea, Aura, în mod special, dar şi de ceilalţi colegii cu care am apucat să mă „trag în pozne”, totul mi se pare extrem de emoţionant. Dacă aş fi ţinut la rândul meu un discurs, probabil că le-aş fi spus colegilor că sunt mândră că fac parte din această generaţie şi mai ales din această serie cu cele mai frumoase fete şi cei mai deştepţi băieţi. Vă admir pe fiecare în parte pentru ceea ce sunteţi şi vă mulţumesc de asemenea pentru această zi. Ca să închei de „Oscar”, le mulţumesc şi alor mei, datorită căror am ajuns până aici.

Pentru cei care aşteaptă din când în când un post, îi anunţ că am un domeniu ca premiu, pe care aştept să-l deschid de îndată ce termin facultatea pe bune. Atunci o să fim şi noi mai profi şi sigur vom avea ce discuta. Voi rata, cred că mari concerte de hip hop, luna aceasta, însă obiectivul principal e să finalizăm ceea ce am început cu mult timp în urmă.

Felicitări CRP, promoţia 2008-2011! În iuni 2021 ne vedem în Malbourne!

Pentru mai multe poze, pagina mea de facebook. 😀


O retrospectivă

Gata! Mi-am pus ochelarii. Să începem.

Unu. Pe 8 mai am fost la „Tripu’ unei nopţi de vară” şi lansare Smokey-„Ceaiul de la ora 5„. Nu am mai apucat să vorbesc despre asta, dar mă scot cu o recenzie pe uzr, pe care o puteţi citi aici. Per ansamblu concertul a fost un „stand up rap”, numai potrivit să începem luna cu voie bună.
Doi. Am domeniul meu şi mă mândresc cu el. Pentru postul meu despre comunicarea de gherilă am câştigat un frumos premiu: licenţă bitdefender şi domeniu pe blogway. Ţin să le mulţumesc: Ancăi şi celor care au comentat la ce am aberat. Cum bine v-aţi imaginat, am să mă mut cât de curând.
Trei. Am terminat sesiunea, adică eu aşa sper. Mai avem puţină licenţă şi examenul de final.
Patru. Mai nou mă uit la filme istorice despre ciumă. Am văzut două cu aceeaşi temă într-o zi. Până acum: „Black Death” şi „Season of the Witch„. Are cineva alte propuneri?
Cinci. Am câştigat o STICLĂ Coca-Cola şi nu ştiu de la ce magazin „să o ridic”.
Şase. Am tricou UZR. Dacă n-aţi crezut că UZR o să „go virus”, atunci veţi vedea cât de curând. Am inaugurat tricourile ieri, la concertul lui „Gentleman„, unde echipa UZR a fost „brigada de voluntari”. Cât despre event a fost foarte tare frate!!!!!!!
Şapte. Am autograful meu şi mă mândresc cu el. Badge-ul de staff  „Gentleman” stă agăţat deasupra capului ca un trofeu binemeritat.
Opt. MefX are o piesă cu Maxi care azi a stat pe repeat: „e sofisticată mah…o fi stricată mah”. Dacă vă macină curiozitatea, daţi un play aici.

În încheiere nu ştiu alţii ce pasiuni au în viaţă, dar eu mai vreau la concerte. Urmează ale noastre: Carbon, Deliric, Haarp Cord, Aforic. Zic să profităm de ele. Dacă vreţi să cunoaşteţi echipa UZR de acum urmăriţi-ne după tricouri.

Let’s go Virus UZR!


Ziua bărbatului

Vroiam de mult să scriu despre ziua asta a bărbatului, dar nu prea am avut când căci mi-am pierdut timpul învăţând şi petrecând alte sărbători ale românului. A fost 1 mai deci pe o parte din echipa UZR aţi văzut-o la mare, adică pe maimuţică, Devi şi Clahoodia. Sâmbătă seară am fost la concert Hades Records pe plaja din Vama Veche şi „dă-mi şi o plajă, dă-mi şi o mare, albastră, ca ochiii ei şi ca planeta noastră” cânta Praetor în timp ce noi dansam alcoolic, plini de zâmbete şi orbiţi de bliţuri.

Revenind pe asfaltul din Bucureşti ne-am reluat viaţa noastră tristă a cărei ultimă şansă la veselie ne-o dau tot produsele. Nu am de gând să spun despre ce marcă vorbesc, pentru că cu toţii suntem în cunoştinţă de cauză. De asemenea nu aş vrea să-mi spun o părere categorică despre ce cred eu că e această zi, probabil multora v-am spus-o offline, aşa că am să încep prin a face unele remarci la care vă invit să completaţi să bifaţi sau să contraziceţi.

Ce e Ziua Bărbatului? O invenţie publicitară cu scopul de a mai scoate nişte bani şi nu-i era de ajuns că susţinea echipa naţională de fotbal, dar s-au gândit să existe şi o zi alternativă pentru „Sărbătoarea Moşilor”-9 martie, în care aveai posibilitatea de a te îmbăta cu ce găseai. Trebuia dar să existe una în care să bei doar bere şi să mănânci mici în Parcul Tineretului.

De ce 5 mai? Sau mai bine zis de ce le trebuiau o zi să celebreze faptul că bărbatul se manifestă într-un mod anume, „machomănesc”, dacă asta e raţiunea lor de a fi. Adică e ca şi cum femeile ar alege o zi din calendar pentru mersul la salonul de înfrumuseţare. Pe 5 mai se sărbătoreşte Ziua copiilor în Japonia iar noi sărbătorim Ziua Bărbatului în Parcul Copiilor, deci băieţi, nu uitaţi să vă aduceţi jucăriile cu voi, o să fie fun!

Am citit păreri cum că bărbaţii au nevoie de această dată fiindcă se simt neglijaţi de numărul evident mai mare al zilelor de sărbatoare destinate femeilor. Ok să recapitulăm că există o singură zi a femeilor cea de pe 8 martie, pe care de asemenea am cooptat-o ca sărbătoare naţională şi sunt singură că dacă nu eşti un mamifer ce stă pe canapea şi râgâie ţi-ai dori să-i spui mamei care te-a făcut, La mulţi ani, mamă! Sau soţiei, care are grijă să pleci curat din casă, să-i aduci o zambilă de un leu. 1 martie este o tradiţie a noastră şi eşti în măsură să o respecţi de asemenea cu bani foarte puţini. dar şi un prilej pentru tine de a-i ura cuiva un „La muţi ani” ca de început de an. Am omis ceva?

Nu am nimic cu publicitatea şi nici cu compania respectivă. Până la urmă ei îşi fac treaba; că alţii preiau toată această mascaradă şi devin complici, e problema lor. Suntem cu toţii maturi când consumăm bere aşa că ştim ce facem când ne asumăm un slogan şi o imagine afişată de alţii. De aici Doamne fereşte să ne mai dorim modele!

Ce am învăţat eu pe la facultate e că publicitatea are menirea de a-ţi peria orgoliul, tocmai pentru a te atrage, dar în stil meduzian. Evident că nu ai să împietreşti, dar cu siguranţă că efectele „consumului de bere” se vor observa în timp. O altă reclamă, la cosmetice de data aceasta, îi spune femeii: „Ai grijă de tine”. Un echivalent îl regăsim şi în lansarea acestei idei cu Ziua Bărbatului. Ce spun eu des e că: noroc cu gelul de duş că mai mirosim a bărbat, că altfel ne-am confunda pe stradă şi am fi naţia unisex.

Trupele invitate îşi fac şi ele o super reclamă. Eu sunt curioasă de ce au fost alese Anna Lesko şi Delia pentru concertul ăsta, că la Paraziţii e de înţeles. Cât despre Taxi mai nou au o aplicaţie pe facebook cum că femeile pot trimite serenade bărbaţilor. Îmi place că au găsit şi ei o potecă de promovare, în schimb nu ştiu cum e asta cu „specific bărbătesc” din „Cele două cuvinte”. Probabil concluzia e clară: mai greu e să spui „te iubesc” decât să bei bere.

Acum să le zic bărbaţilor „La mulţi ani!” sau sună penibil? Eu zic mai bine nu. Noroc, dacă înghiţiţi toată povestea asta şi în încheiere vă dedic nişte versuri din „A fost odată”-Şuie Paparude, care spun cam aşa „man”:

A fost odată ca niciodată
7 băieţi se omorau pentru o fată
Situaţia în timp s-a cam denaturat
Baieţii sunt gay femeile bărbaţi
Poluarea i-a făcut să îşi schimbe sexul
Îşi fac modificări şi corecturi cu flexul
Şi pentru ca imaginea să fie completă
În familie bărbatul a devenit chiuvetă
Va fi bărbatul în viitorul apropiat
7 femei se bat pe un băiat
Acesta de frică se ascunde-n munţi
Îşi face cazermata înarmat până-n dinţi
Femeia enervată începe să lucreze
La maşina timpului cu 6 viteze
Tot ce îşi doreşte e sa ajungă-n perioada
Când băieţii se tăiau să-i cânte-o serenadă


Cum să nu fii rapper

Oficial UZR are cinci ani iar eu am legitimaţia mea şi mă mândresc cu ea. Aseară toată echipa s-a strâns în Elephant Pub, unde s-a întâmplat un frumos eveniment: Ultimatum pentru Artă, pentru cunoscători UPA. Şi în cea de-a noua ediţie am demonstrat că UPA e cel mai tare concurs din hip hop-ul românesc, dovadă aglomeraţia de aseară şi competiţia-deliciu pentru adepţii genului. Eu m-am distrat mai mult decât la un concert, pentru că am avut de toate. Şi MCi buni şi MCi mai puţin buni şi Haarp Cord şi multe „vedete” hip hop care s-au peregrinat prin mocirla de pe Gabroveni. Introducerea de azi e de fapt un pretext pentru cei care pe viitor au de gând să stea tot acasă şi să asculte rap în căşti.  Scopul meu e de a-i anunţa că au loc nişte evenimente destul de interesante unde îi pot şi vedea pe băieţii răi care dau cu flow.

Dat fiind că m-a apostrofat lumea că fac promovări nasoale, ceea ce e bine, că aşa mai capăt şi eu audienţă, zic să povestim puţin despre cum ar trebui să nu fii rapper. De ce cum nu ar trebui, pentru că reţeta succesului, vă spun eu, nu o ştie nimeni. Cheia e: bun sau lasă-te!

1. Îmbrăcămintea. Toată lumea e tripată pe haine în hip hop. Nu vreau acum să dau sfaturi de modă căci nu-mi permit. Dar văd că oamenii din mica lume rap nu înţeleg că nu trebuie să te îmbraci larg ca să fii rapper. Ok, dacă vrei să te recunoască lumea ca atare pe stradă, atunci ia-ţi nişte blugi care eventual nu cad de pe tine. Apoi şi mie îmi plac şăpcile, dar nu tuturor le stă bine cu şapcă, cu bandană sau mai ştiu e ce se pune pe cap. Gluga ce vine cu hanoracu’ nu e şapcă. Adică eu îmi pun gluga decât să mă adăpostesc oarecum de ploaie, nu să stau cu ea la concert pe cap, mai ales la un concurs unde scopul e ca lumea să mă ţină minte. Dacă nu-ţi place faţa ta, atunci e nasol. Fă câteva exerciţii de narcisisim şi ai să vezi că reuşeşti.

2. Cercel şi alte bling-blinguri=kitsch. Eu când văd un băiat cu cercel în ureche, cred unu: că e gay sau are orientări dubioase(ceea ce până nu demult credeau si rapperii), doi: e manelist. De asemenea nu înţeleg nevoia băieţilor de a avea inel pe mână, probabil că şi ăsta e vreun curent de care eu nu am aflat. Cică rapperii ar fi artişti, poi ce artistul are cercel în buric?

3. Videoclipurile. Nu orice clip filmat la tine în studio cu celălalt rapperaş de mânuţă, uitându-vă unul la altul ca maimuţele=videoclip. Pe ăla pot să-l fac şi eu la mine acasă ascultând „Andree” şi cântând la sticla de spray. Făceam de asta când mă chinuia şi pe mine talentul. Acum tind să cred că s-au inventat nişte oameni cu imaginaţie care fac asta în locul meu. Aşadar cereţi măcar sfatul unuia care şi-a frecat coatele pe la UNATC sau mai ştiu de pe la ce alte facultăţi de cinematografie cunoaşteţi.  De asemenea dacă aţi optat să faceţi clip care vrea să sugereze ceva, aveţi grijă să nu sugereze cam mult. Adică nu trebuie să vă îmbrăcaţi în cerşetor şi să şi spuneţi în versuri că cerşiţi. E, cum se spune în engleză, destul de „lame”. Dacă trebuie neapărat cu calea ferată, aţi văzut voi un film cu Cristi Puiu şi vreţi şi voi, aveţi grijă cât de mult folosiţi calea ferată că e posibil să plictisiţi lumea cu atâtea şine. Un exemplu aici.

4. Numele. Oricine ai fi, oricât de izolat ai trăi, trebuie să ştii că, în general, lumea foloseşte mintea şi pentru altceva în afară de a-ţi reţine numele. Atunci când îţi alegi un nume de scenă, ai grijă să nu fie neapărat porecla pe care ţi-au dat-o copiii de prin clasa a 5-a, că nu e tocmai ok. Dacă eşti mai anglofil trebuie să ştii că cei care vor scrie despre tine, vor spune că faci parte din hip hop-ul românesc iar Johnny=Johnny Bravo pentru noi. Dacă ajungi cunoscut, crede-mă că nu ai vrea să semnezi pe autograf: „Căpuşă cu drag pentru…”.

5. Dacă vrei să fii actor şi rapper ai grijă că alergi după doi iepuri şi nu ai să prinzi niciunul. E normal să te pricepi la „design”, să te pricepi la informatică şi noapte să fii cântăreţ, mai ales dacă ai ajuns să susţii concerte. Dar de aici până la a performa şi apoi să te duci să iei interviuri oamenilor prezenţi la concert sau să faci pe fotografu’, zic eu că nu e prea etic din punct de vedere profesional. Nu uita că tu trebuie să fii rapper şi atât, nu-ţi atribui de unul singur o mie de calităţi că nu ai să fii mai apreciat, ba dimpotrivă. Dacă îţi place să faci poze, atunci fă-o fără să ştie şi publicul.

6. Artă. Cuvântul ăsta înseamnă mult în ultima perioadă, dar ai grijă că tu nu prea ştii exact ce faci. Nu te numi artist, mai ales în versuri! Lasă-i pe alţii să o facă pentru tine. Dacă iei o spun atunci lasă-i tot pe ei să o zică. Puţină modestie nu strică niciodată. Modele în rap sunt destule. Gândeşte-te pe cine respecţi şi atunci fă o comparaţie cu personalitatea ta, apoi vorbim şi de succes. Las-o mai moale cu „rapul e poezie”, că expresia asta e fumată! Chiar dacă, poate, o parte din piese sunt adevărate opere de artă, mai ai mult, tu ca debutant, să implici vreun act artistic în performarea ta.

7. Atenţie cu cine colaborezi că s-ar putea să te împiedici! Dacă ai pornit la drum pe cont propriu şi vezi că nu-ţi merge treabă, colaborează, dar ai grijă cu cine te înfrăţeşti că s-ar putea să te înfulece şi să nu mai scapi de el. Citeşte Harap-Alb şi scrie pe foaie câteva nume. Apoi vezi cum se desfăşoară la concerte. Trebuie să vă asemănaţi la caracter, pentru că nu ai vrea ca el să sară pe scenă sau să se dezbrace, în timp ce tu cânţi despre cum te-a părăsit iubita.

NB! Aceste observaţii sunt rezultatul concertelor la care am mers până acum. Nu ştiu de ce dar am nevoie de o pauză pentru că am impresia că am văzut deja prea multe. Oricum ar mai fi multe de spus, dar cred că pentru nişte debutanţi, ce am scris eu mai sus s-ar putea considera a fi nişte sfaturi. Din punct de vedere educativ, vă invit să vizionaţi clipul lui raku, cel care dă şi titlul acestui post. Nu uita că dacă lumea îţi spune că nu eşti făcut pentru a fi rapper: lasă-neeee, lasă-neeeee!

PONTul RAP: un frumos articol pe uzr scris de Felix, il puteţi citi aici.

Nu uitaţi că un share e un fel de open minded dacă-l recomanzi cu plăcere. Nu fii egoist, spune-le şi altora!


Comunicarea de Gherilă

Sunt de ceva timp comunicatorul Asociaţiei „Bucureştiul meu drag” şi mă tot gândesc cum să promovez activităţile noastre într-un fel cu totul aparte. De curând, pe la urechile mele a ajuns conceptul de comunicare de gherilă. Nu mai ştiu în ce context l-am descoperit, însă aş încerca să-l definesc puţin iar voi să-mi spuneţi dacă este adevărat. Consider comunicarea de gherilă un soi de plan strategic neconvenţional, un „ceva” scăpat de sub tipare. Cum ar fi să împărţim fotografii ale membrilor Asociaţiei, oamenilor care merg cu metroul? Toată acţiunea asta să înceapă prin reprezentanţii noştri ca apoi fotografiile să ajungă în mâinile unor trecători necunoscuţi. Un fel de împărţire de flyere, dar pe fast forward. O altă idee ar fi să lipim în pasajul de la Unirii multe stickere în formă de săgeată pe care să scrie: „Vezi poza” iar la urcarea pe scările rulante să apară o fotografie înrămată şi pusă pe stâlp. Exemple ar fi multiple consider însă că un factor decizional, dacă accepţi să adopţi pentru o comunicare de gherilă, se referă la tipul de organizaţie pe care-l conduci. În funcţie de profilul acesteia, comunicare de gherilă trebuie să se potrivească perfect scopului tău. Nu contează doar acţiunea cât rezultatul care să fie compatibil cu misiunea.
Promit că după răspunsurile voastre am să mă documentez si eu suficient. Am aflat însă unde am să mă duc în perioada 5-7 mai ca să mă îndeletnicesc cu suficiente exemple din breaslă. La Palatul Parlamentului are loc CNSC şi din câte am înţeles comunicarea de gherilă se află printre subiectele de dezbătut anul acesta, împreună cu teme ce includ PR-ul, advertisingul şi marketingul. Congresul Naţional Al Studenţilor la Comunicare este organizat de Prime România. Dacă vă interesează şi pe voi temele sau aveţi probleme de definire conceptuală precum am eu, vizitaţi site-ul Congresului, http://www.cnscpeweb.ro/, şi astfel aflaţi mai multe informaţii despre eveniment.
În continuare  aştept comentariile voastre, să lămurim măcar o parte din problematica mea.


Scânteie fără foc

În primul rând mi-am schimbat tema. De ce? Pentru că mioapă fiind, pur şi simplu mă holbam pe vechea temă să înţeleg ce scriu. Privind în ansamblu tot ce am postat până acum, mi-am dat seama că lipsesc foarte multe articole la „EVENT”, apoi m-am gândit că nu ar fi rău să vă mai povestesc pe unde am fost.
Ieri, 6 februarie, ziua tatălui meu şi concert Ad Litteram, unde am petrecut. Pe parcursul campaniei de promovare a acestui eveniment, am tot spus că mi-aş dori să stau la coadă pentru lansarea aceasta, aşa cum s-a întâmplat la DOC şi la Cedry2k. Din nefericire profetia mea nu s-a adeverit. Am fost o mână de oameni care s-a bucurat pentru munca lui Scânteie şi pentru invitaţii-nume mari pe care i-a avut. Pentru mine a fost o reală plăcere să-i revăd pe Cedry2k, Mr Levy, Praetor, Vlad Dobrescu, DOC şi să-i văd pe alţii ca: Brugner, Carbon, K-Gula. Impresionantă prestaţia lui Scânteie. Oamenii mari se văd pe scenă şi el nu a fost o excepţie. A încântat publicul aşa cum a ştiut mai bine şi să vedeţi ce, chiar i-a reuşit.
Nu ştiu cât timp va să treacă pentru ca voi ăştia care pretindenţi că ascultaţi hip hop o să înţelegeţi că genul ăsta nu o să reziste în România dacă voi nu vă mişcaţi fundurile de pe canapeaua unde vă beţi berea şi râgâiţi ca porcii. În schimb să mergeţi la concerte şi să-i apaludaţi pe cei care vă dau vouă materiale de plâns după ce vă despărţiţi de tute şi muzică pe gratis în timp ce mergeţi cu metroul la muncă.
NB! Când vorbesc de hip hop în România nu mă refer nicidecum la puştii care înregistrează piese după piese la ei în apartament, ci la oamenii care investesc în muzică şi care ştiu să facă albume, nu zeci de piese pe album, toate proaste, ci 10 dar alea geniale.
Scriam de curând pe uzr, de un concert hip hop la Baia Mare. Mă oftică faptul că unii precum Kryp ajung foarte târziu să susţină un concert în Bucureşti, pentru că nimeni nu e dispus să dea 10 lei pe intrare. Îi invidiez pe cei care vor fi acolo, pentru că mie Kryp îmi place la nebunie. Şi ar mai fi albumul lui Nosferatu de la care aştept să nu-l lanseze numai în Galaţi, ci să dea o tură şi prin Bucureşti.
E clar o diferenţă de gust, ca să dau vina pe un clişeu şi să ne salvăm cu toţii. Dar dacă problema e de gust, atunci mare şi frumoasă ţară de manelişti mai avem. Şi ăştia care pretindenţi că ascultaţi underground, sună un mare gol în capul vostru când pronunţaţi cuvântul ăsta. Dacă Scânteie ar fi pe radio, am putea spune că avem într-adevăr valori.
Respect munca tuturor celor care încearcă şi nu iau seamă la nesimţirea ce pluteşte ca jegu. Voi continua să merg la concerte, să ridic o mână sus şi să dau din cap, până mi-o rămâne ticu.

PS: Vă place noua temă?