Maimuţica are un domeniu acum şi o puteţi găsi pe numele ei adevărat accesând blogul: http://www.elenapelmus.ro/
Sper să vă găsesc acolo pentru comentarii şi alte lucruri interesante de împărtăşit!
Maimuţica are un domeniu acum şi o puteţi găsi pe numele ei adevărat accesând blogul: http://www.elenapelmus.ro/
Sper să vă găsesc acolo pentru comentarii şi alte lucruri interesante de împărtăşit!
Cei care mă citesc constant au observat, probabil, că nu am mai scris de mult timp. Ei bine, am şi o motivaţie destul de pertinentă. Mă pregătesc să termin facultatea iar azi a fost una dintre acele zile care rămân în amintirea noastră pentru totdeauna.
Din ciclul şi maimuţele termină facultatea, şi Elena P. a avut o festivitatea de absolvire, nu cu banane ca premiu, ci cu diplome, cu multe discursuri, îmbrăţisări, pupături şi şampanie. Asta e, noi suntem nişte maimuţici speciale. Deşi totul a durat mai bine de patru ore cu tot cu nenumăratele şedinţe foto, a meritat, vorba colegei mele de cameră, să murim de cald, de împopoţonaţi ce eram.
Nu am plâns, dar acum când mă uit peste pozele pe care le-am făcut alături de Clara, Andreea, Aura, în mod special, dar şi de ceilalţi colegii cu care am apucat să mă „trag în pozne”, totul mi se pare extrem de emoţionant. Dacă aş fi ţinut la rândul meu un discurs, probabil că le-aş fi spus colegilor că sunt mândră că fac parte din această generaţie şi mai ales din această serie cu cele mai frumoase fete şi cei mai deştepţi băieţi. Vă admir pe fiecare în parte pentru ceea ce sunteţi şi vă mulţumesc de asemenea pentru această zi. Ca să închei de „Oscar”, le mulţumesc şi alor mei, datorită căror am ajuns până aici.
Pentru cei care aşteaptă din când în când un post, îi anunţ că am un domeniu ca premiu, pe care aştept să-l deschid de îndată ce termin facultatea pe bune. Atunci o să fim şi noi mai profi şi sigur vom avea ce discuta. Voi rata, cred că mari concerte de hip hop, luna aceasta, însă obiectivul principal e să finalizăm ceea ce am început cu mult timp în urmă.
Felicitări CRP, promoţia 2008-2011! În iuni 2021 ne vedem în Malbourne!
Pentru mai multe poze, pagina mea de facebook. 😀
Gata! Mi-am pus ochelarii. Să începem.
Unu. Pe 8 mai am fost la „Tripu’ unei nopţi de vară” şi lansare Smokey-„Ceaiul de la ora 5„. Nu am mai apucat să vorbesc despre asta, dar mă scot cu o recenzie pe uzr, pe care o puteţi citi aici. Per ansamblu concertul a fost un „stand up rap”, numai potrivit să începem luna cu voie bună.
Doi. Am domeniul meu şi mă mândresc cu el. Pentru postul meu despre comunicarea de gherilă am câştigat un frumos premiu: licenţă bitdefender şi domeniu pe blogway. Ţin să le mulţumesc: Ancăi şi celor care au comentat la ce am aberat. Cum bine v-aţi imaginat, am să mă mut cât de curând.
Trei. Am terminat sesiunea, adică eu aşa sper. Mai avem puţină licenţă şi examenul de final.
Patru. Mai nou mă uit la filme istorice despre ciumă. Am văzut două cu aceeaşi temă într-o zi. Până acum: „Black Death” şi „Season of the Witch„. Are cineva alte propuneri?
Cinci. Am câştigat o STICLĂ Coca-Cola şi nu ştiu de la ce magazin „să o ridic”.
Şase. Am tricou UZR. Dacă n-aţi crezut că UZR o să „go virus”, atunci veţi vedea cât de curând. Am inaugurat tricourile ieri, la concertul lui „Gentleman„, unde echipa UZR a fost „brigada de voluntari”. Cât despre event a fost foarte tare frate!!!!!!!
Şapte. Am autograful meu şi mă mândresc cu el. Badge-ul de staff „Gentleman” stă agăţat deasupra capului ca un trofeu binemeritat.
Opt. MefX are o piesă cu Maxi care azi a stat pe repeat: „e sofisticată mah…o fi stricată mah”. Dacă vă macină curiozitatea, daţi un play aici.
În încheiere nu ştiu alţii ce pasiuni au în viaţă, dar eu mai vreau la concerte. Urmează ale noastre: Carbon, Deliric, Haarp Cord, Aforic. Zic să profităm de ele. Dacă vreţi să cunoaşteţi echipa UZR de acum urmăriţi-ne după tricouri.
Let’s go Virus UZR!
Oficial UZR are cinci ani iar eu am legitimaţia mea şi mă mândresc cu ea. Aseară toată echipa s-a strâns în Elephant Pub, unde s-a întâmplat un frumos eveniment: Ultimatum pentru Artă, pentru cunoscători UPA. Şi în cea de-a noua ediţie am demonstrat că UPA e cel mai tare concurs din hip hop-ul românesc, dovadă aglomeraţia de aseară şi competiţia-deliciu pentru adepţii genului. Eu m-am distrat mai mult decât la un concert, pentru că am avut de toate. Şi MCi buni şi MCi mai puţin buni şi Haarp Cord şi multe „vedete” hip hop care s-au peregrinat prin mocirla de pe Gabroveni. Introducerea de azi e de fapt un pretext pentru cei care pe viitor au de gând să stea tot acasă şi să asculte rap în căşti. Scopul meu e de a-i anunţa că au loc nişte evenimente destul de interesante unde îi pot şi vedea pe băieţii răi care dau cu flow.
Dat fiind că m-a apostrofat lumea că fac promovări nasoale, ceea ce e bine, că aşa mai capăt şi eu audienţă, zic să povestim puţin despre cum ar trebui să nu fii rapper. De ce cum nu ar trebui, pentru că reţeta succesului, vă spun eu, nu o ştie nimeni. Cheia e: bun sau lasă-te!
1. Îmbrăcămintea. Toată lumea e tripată pe haine în hip hop. Nu vreau acum să dau sfaturi de modă căci nu-mi permit. Dar văd că oamenii din mica lume rap nu înţeleg că nu trebuie să te îmbraci larg ca să fii rapper. Ok, dacă vrei să te recunoască lumea ca atare pe stradă, atunci ia-ţi nişte blugi care eventual nu cad de pe tine. Apoi şi mie îmi plac şăpcile, dar nu tuturor le stă bine cu şapcă, cu bandană sau mai ştiu e ce se pune pe cap. Gluga ce vine cu hanoracu’ nu e şapcă. Adică eu îmi pun gluga decât să mă adăpostesc oarecum de ploaie, nu să stau cu ea la concert pe cap, mai ales la un concurs unde scopul e ca lumea să mă ţină minte. Dacă nu-ţi place faţa ta, atunci e nasol. Fă câteva exerciţii de narcisisim şi ai să vezi că reuşeşti.
2. Cercel şi alte bling-blinguri=kitsch. Eu când văd un băiat cu cercel în ureche, cred unu: că e gay sau are orientări dubioase(ceea ce până nu demult credeau si rapperii), doi: e manelist. De asemenea nu înţeleg nevoia băieţilor de a avea inel pe mână, probabil că şi ăsta e vreun curent de care eu nu am aflat. Cică rapperii ar fi artişti, poi ce artistul are cercel în buric?
3. Videoclipurile. Nu orice clip filmat la tine în studio cu celălalt rapperaş de mânuţă, uitându-vă unul la altul ca maimuţele=videoclip. Pe ăla pot să-l fac şi eu la mine acasă ascultând „Andree” şi cântând la sticla de spray. Făceam de asta când mă chinuia şi pe mine talentul. Acum tind să cred că s-au inventat nişte oameni cu imaginaţie care fac asta în locul meu. Aşadar cereţi măcar sfatul unuia care şi-a frecat coatele pe la UNATC sau mai ştiu de pe la ce alte facultăţi de cinematografie cunoaşteţi. De asemenea dacă aţi optat să faceţi clip care vrea să sugereze ceva, aveţi grijă să nu sugereze cam mult. Adică nu trebuie să vă îmbrăcaţi în cerşetor şi să şi spuneţi în versuri că cerşiţi. E, cum se spune în engleză, destul de „lame”. Dacă trebuie neapărat cu calea ferată, aţi văzut voi un film cu Cristi Puiu şi vreţi şi voi, aveţi grijă cât de mult folosiţi calea ferată că e posibil să plictisiţi lumea cu atâtea şine. Un exemplu aici.
4. Numele. Oricine ai fi, oricât de izolat ai trăi, trebuie să ştii că, în general, lumea foloseşte mintea şi pentru altceva în afară de a-ţi reţine numele. Atunci când îţi alegi un nume de scenă, ai grijă să nu fie neapărat porecla pe care ţi-au dat-o copiii de prin clasa a 5-a, că nu e tocmai ok. Dacă eşti mai anglofil trebuie să ştii că cei care vor scrie despre tine, vor spune că faci parte din hip hop-ul românesc iar Johnny=Johnny Bravo pentru noi. Dacă ajungi cunoscut, crede-mă că nu ai vrea să semnezi pe autograf: „Căpuşă cu drag pentru…”.
5. Dacă vrei să fii actor şi rapper ai grijă că alergi după doi iepuri şi nu ai să prinzi niciunul. E normal să te pricepi la „design”, să te pricepi la informatică şi noapte să fii cântăreţ, mai ales dacă ai ajuns să susţii concerte. Dar de aici până la a performa şi apoi să te duci să iei interviuri oamenilor prezenţi la concert sau să faci pe fotografu’, zic eu că nu e prea etic din punct de vedere profesional. Nu uita că tu trebuie să fii rapper şi atât, nu-ţi atribui de unul singur o mie de calităţi că nu ai să fii mai apreciat, ba dimpotrivă. Dacă îţi place să faci poze, atunci fă-o fără să ştie şi publicul.
6. Artă. Cuvântul ăsta înseamnă mult în ultima perioadă, dar ai grijă că tu nu prea ştii exact ce faci. Nu te numi artist, mai ales în versuri! Lasă-i pe alţii să o facă pentru tine. Dacă iei o spun atunci lasă-i tot pe ei să o zică. Puţină modestie nu strică niciodată. Modele în rap sunt destule. Gândeşte-te pe cine respecţi şi atunci fă o comparaţie cu personalitatea ta, apoi vorbim şi de succes. Las-o mai moale cu „rapul e poezie”, că expresia asta e fumată! Chiar dacă, poate, o parte din piese sunt adevărate opere de artă, mai ai mult, tu ca debutant, să implici vreun act artistic în performarea ta.
7. Atenţie cu cine colaborezi că s-ar putea să te împiedici! Dacă ai pornit la drum pe cont propriu şi vezi că nu-ţi merge treabă, colaborează, dar ai grijă cu cine te înfrăţeşti că s-ar putea să te înfulece şi să nu mai scapi de el. Citeşte Harap-Alb şi scrie pe foaie câteva nume. Apoi vezi cum se desfăşoară la concerte. Trebuie să vă asemănaţi la caracter, pentru că nu ai vrea ca el să sară pe scenă sau să se dezbrace, în timp ce tu cânţi despre cum te-a părăsit iubita.
NB! Aceste observaţii sunt rezultatul concertelor la care am mers până acum. Nu ştiu de ce dar am nevoie de o pauză pentru că am impresia că am văzut deja prea multe. Oricum ar mai fi multe de spus, dar cred că pentru nişte debutanţi, ce am scris eu mai sus s-ar putea considera a fi nişte sfaturi. Din punct de vedere educativ, vă invit să vizionaţi clipul lui raku, cel care dă şi titlul acestui post. Nu uita că dacă lumea îţi spune că nu eşti făcut pentru a fi rapper: lasă-neeee, lasă-neeeee!
PONTul RAP: un frumos articol pe uzr scris de Felix, il puteţi citi aici.
Nu uitaţi că un share e un fel de open minded dacă-l recomanzi cu plăcere. Nu fii egoist, spune-le şi altora!
Sunt de ceva timp comunicatorul Asociaţiei „Bucureştiul meu drag” şi mă tot gândesc cum să promovez activităţile noastre într-un fel cu totul aparte. De curând, pe la urechile mele a ajuns conceptul de comunicare de gherilă. Nu mai ştiu în ce context l-am descoperit, însă aş încerca să-l definesc puţin iar voi să-mi spuneţi dacă este adevărat. Consider comunicarea de gherilă un soi de plan strategic neconvenţional, un „ceva” scăpat de sub tipare. Cum ar fi să împărţim fotografii ale membrilor Asociaţiei, oamenilor care merg cu metroul? Toată acţiunea asta să înceapă prin reprezentanţii noştri ca apoi fotografiile să ajungă în mâinile unor trecători necunoscuţi. Un fel de împărţire de flyere, dar pe fast forward. O altă idee ar fi să lipim în pasajul de la Unirii multe stickere în formă de săgeată pe care să scrie: „Vezi poza” iar la urcarea pe scările rulante să apară o fotografie înrămată şi pusă pe stâlp. Exemple ar fi multiple consider însă că un factor decizional, dacă accepţi să adopţi pentru o comunicare de gherilă, se referă la tipul de organizaţie pe care-l conduci. În funcţie de profilul acesteia, comunicare de gherilă trebuie să se potrivească perfect scopului tău. Nu contează doar acţiunea cât rezultatul care să fie compatibil cu misiunea.
Promit că după răspunsurile voastre am să mă documentez si eu suficient. Am aflat însă unde am să mă duc în perioada 5-7 mai ca să mă îndeletnicesc cu suficiente exemple din breaslă. La Palatul Parlamentului are loc CNSC şi din câte am înţeles comunicarea de gherilă se află printre subiectele de dezbătut anul acesta, împreună cu teme ce includ PR-ul, advertisingul şi marketingul. Congresul Naţional Al Studenţilor la Comunicare este organizat de Prime România. Dacă vă interesează şi pe voi temele sau aveţi probleme de definire conceptuală precum am eu, vizitaţi site-ul Congresului, http://www.cnscpeweb.ro/, şi astfel aflaţi mai multe informaţii despre eveniment.
În continuare aştept comentariile voastre, să lămurim măcar o parte din problematica mea.