Tag Archives: concert

Entourage


Azi e Ziua Bărbatului sau cea mai rămas din ea. Dacă aţi fost pe la concertul faimos, organizat în Parcul Tineretului să mă încântaţi şi pe mine cu impresii. Tot pe 5 mai, doi „vero” rapperi lansează un clip ce se numeşte „Crazy as fuck„, la care am râs pe tot parcursul celor 4 minute. Eu una m-am gândit că dacă tot am povestit ce cred eu despre ziua asta, în ce constă, mi-am zis să vă vorbesc de la bărbat la bărbat cu ajutorul acestui serial, „Entourage„. Tema am anunţat-o pe la începuturile acestui blog, dar acum completez cu finalizarea celui de-al 7-lea sezon şi după cum anunţă HBO, care-l şi produce, prin iulie i se dă drumul şi celui de-al 8-lea sezon (Abia asteeeeept :D). În mare e vorba de „5 băieţi se bat pentru faimă”. Ari e agent, din acest sezon-cel mai tare impresar de la Hollywood, Eric e manager-new in business şi bărbatul unei singure femei, Vince e vedeta care face sex şi filme, Johnny Drama e fosta vedetă din 90210  iar Turtle e rapperul portorican ce stă după fundul tuturor şi al cărui scop e acela de a mă oftica pe mine cu fiecare şapcă pe care o poartă.

Ce îmi place mie la serialul ăsta că e 100% bărbătesc. E adevărat că mai apar şi femei, dar ele nu sunt valorizate conform principiilor pentru care ar milita o feministă, tocmai de aceea e foaaaarte fun! În fine misoginism în floare, atât la nivel de aventură cât şi în căsnicie. Dar dacă începeţi să vă uitaţi la serial să nu vă aşteptaţi să auziţi replici inteligente, ci foarte multe „f***-uri”, în plus veţi da peste episoade care confirmă faptul că „şi băieţii plang câteodată„.

Deşi sezonul 7 nu m-a dat pe spate, aş putea spune că e făcut pentru bad boys. Eminem apare pe la sfârşit, cât despre soundtrack-uri se folosesc piese tari şi pentru gay people. Ce mă face să cred asta pe lângă soundtrack-urile în proporţie 70% hip hop, reggae şi Rnb, primul episod în care după cum ştie toată lumea, teoretic se anunţă cam despre ce va fi vorba pe parcurs. Bineînţeles că nu ne dau mură-n gură, dar ca nişte copiii destul de inteligenţi nu e greu să nu vă prindeţi.

Aşadar uitaţi-vă măcar de curiozitate la pilot şi la un întreg sezon după aia, pentru că la prima vizualizare e plictisitor. Eu vă asigur că nu e aşa şi mai am câtiva prieteni ce ar băga mâna-n foc alături de mine, pentru asta. Episoadele sunt scurte, aşa că lăsaţi Vampire Diaries pentru puştoaice şi încercaţi Entourage. Un alt motiv pentru care am vrut să scriu postul ăsta (şi nu singurul!) a fost să vă anunţ că am alcătuit un frumos playlist pe youtube-ul meu pentru cei care ascultă genurile enunţate, cu trackurile pe care la puteţi asculta şi pe parcursul celui de-al 7-lea sezon.

Dacă v-am făcut suficient de curioşi, atunci vă mai las un link, să vedeţi cam cum promovează nişte oameni deştepţi serialul ăsta pe HBOEntourage Homepage.

Anunțuri

Hitul Efix

Voi ştiaţi de reclama la injectoare? Se face că pe net a tot circulat de anul trecut,din octombrie, o reclamă la injectoare. Eu abia astăzi am văzut-o şi mă uit la ea încontinuu. De fapt sunt două variante de concert cu injectoare. Evident că toată povestea e trasă de păr, dar ce mi se pare de senzaţie la reclama asta, personajele. Din câte am înţeles eu, cei care  lucrează în service sunt oameni normali, nu actori sau figuranţi.
Două momente, cred eu că fac deliciul acestui spot, destul de lung oricum. În prima parte bossul care-l trimite pe Laurenţiu să-i cumpere iaurt de băut fără grăsimi. Urmează introducerea în scenă a lui Nae şi convorbirea aferentă despre maşina albă. La toate acestea se adaugă figura tipului care a venit să-şi ridice maşina, destul de speriat şi centrul de interes: cocalarul. Eu ador părţile de rapping şi partea improvizată,din câte m-am informat, pentru bâlbâiala „efix”.

Concert cu injectoare, cine ar fi crezut? Mie mi se pare interesant conceptul şi mă bucur că văd pentru prima dată o reclamă bine gândită, creativă şi care deşi nu aduce nimic nou în tipologia personajelor e tipic românească şi e de râs cum ne şi dorim să fie publicitatea azi.
Vali Suciu s-a ocupat de partea de creaţie, lucrând pentru agenţia de publicitate Odyssey. Vă las să vedeţi clipul, pentru cei care nu ştiu despre ce este vorba şi să-mi spuneţi dacă voi aţi râs la fel de mult ca mine.


Iluzii

Eu când n-am ce face mă joc CSMC

De când vremea a început să ne schimbe stările, tuturor le e dor în România. De curând, Claudiei îi era „dor de mare”, după cum îmi transmitea statusul ei virtual. Altora le-a fost dor să urce pe scenă, vezi Deceneu iar altora le-a fost să dor să bea, gen eu. Toate astea sunt reale. Fiecare dintre noi şi-a putut îndeplini dorinţa, mai puţin Claudia. Când ai un vis virtual, el rămâne acolo, în lumea lui ca pofta. Nu rareori spunem „îmi e poftă de…” şi nu de multe ori cineva e acolo pentru a ne satisface mofturile.
Eu m-am îndrăgostit de o iluzie, asta arătând cât de mult îmi plac iluziile şi cât de mult îmi doresc să trăiesc cu ele. Am mai multe iluzii. Prima dintre ele îmi spune că nu sunt singură la părinţi. Am încă doi fraţi şi o soră, pe care mama, la rândul lor, îi sună şi le spune acelaşi lucru: „şi ce ai să mănânci tu, acolo?”, „să te îmbraci bine, că ai văzut, e frig afară!”, „să mai ieşi şi tu din casă, că te-oi plictisi toată ziua numa’ în cămăruţa aia”, „mai stinge calculatorul ăla, că a obosit!”. Şi lista ar putea continua. Mă simt bine cu iluzia asta, căci dacă nu ar fi ea, mama mea, nu aş mai avea de perlele cui să râd.
A doua mea iluzie, îmi şopteşte cum că aş fi băiat. Atunci, fraţii mei de cartier ar ţine cont de părerea unei fete şi aş putea vorbi cu ei fără ca ochii lor să spună: „cât de naşpa e asta şi ce pula mea vrea de la mine?!”.
A treia mea iluzie ar fi că m-am îndrăgostit. Da, exact, eu mă îndrăgostesc mereu. Între noi fie vorba, cred că de aia îmi dau papucii toţi iubiţii mei imaginari.
Ultima iluzie ar spune că durerea din capul meu nu e de la băutură şi că aseară, la concert, am fost prezentă mai mult cu spiritul. Dar nu e aşa, stările ne schimbă vremea, ca un copil legendar de care am învăţat la cursurile de comunicare. O să trăim mereu în funcţie de smiorcănelile unui bebe care umblă dezbrăcat iar noi o să ne plângem în continuare că vrem la mama.  Asta din urmă nefiind o iluzie.

În curând: film şi o recenzie pe UZR despre oamenii care nu au fost doar fizic prezenţi la concert.

Ţineţi aproape oamenii d’alături!


Scânteie fără foc

În primul rând mi-am schimbat tema. De ce? Pentru că mioapă fiind, pur şi simplu mă holbam pe vechea temă să înţeleg ce scriu. Privind în ansamblu tot ce am postat până acum, mi-am dat seama că lipsesc foarte multe articole la „EVENT”, apoi m-am gândit că nu ar fi rău să vă mai povestesc pe unde am fost.
Ieri, 6 februarie, ziua tatălui meu şi concert Ad Litteram, unde am petrecut. Pe parcursul campaniei de promovare a acestui eveniment, am tot spus că mi-aş dori să stau la coadă pentru lansarea aceasta, aşa cum s-a întâmplat la DOC şi la Cedry2k. Din nefericire profetia mea nu s-a adeverit. Am fost o mână de oameni care s-a bucurat pentru munca lui Scânteie şi pentru invitaţii-nume mari pe care i-a avut. Pentru mine a fost o reală plăcere să-i revăd pe Cedry2k, Mr Levy, Praetor, Vlad Dobrescu, DOC şi să-i văd pe alţii ca: Brugner, Carbon, K-Gula. Impresionantă prestaţia lui Scânteie. Oamenii mari se văd pe scenă şi el nu a fost o excepţie. A încântat publicul aşa cum a ştiut mai bine şi să vedeţi ce, chiar i-a reuşit.
Nu ştiu cât timp va să treacă pentru ca voi ăştia care pretindenţi că ascultaţi hip hop o să înţelegeţi că genul ăsta nu o să reziste în România dacă voi nu vă mişcaţi fundurile de pe canapeaua unde vă beţi berea şi râgâiţi ca porcii. În schimb să mergeţi la concerte şi să-i apaludaţi pe cei care vă dau vouă materiale de plâns după ce vă despărţiţi de tute şi muzică pe gratis în timp ce mergeţi cu metroul la muncă.
NB! Când vorbesc de hip hop în România nu mă refer nicidecum la puştii care înregistrează piese după piese la ei în apartament, ci la oamenii care investesc în muzică şi care ştiu să facă albume, nu zeci de piese pe album, toate proaste, ci 10 dar alea geniale.
Scriam de curând pe uzr, de un concert hip hop la Baia Mare. Mă oftică faptul că unii precum Kryp ajung foarte târziu să susţină un concert în Bucureşti, pentru că nimeni nu e dispus să dea 10 lei pe intrare. Îi invidiez pe cei care vor fi acolo, pentru că mie Kryp îmi place la nebunie. Şi ar mai fi albumul lui Nosferatu de la care aştept să nu-l lanseze numai în Galaţi, ci să dea o tură şi prin Bucureşti.
E clar o diferenţă de gust, ca să dau vina pe un clişeu şi să ne salvăm cu toţii. Dar dacă problema e de gust, atunci mare şi frumoasă ţară de manelişti mai avem. Şi ăştia care pretindenţi că ascultaţi underground, sună un mare gol în capul vostru când pronunţaţi cuvântul ăsta. Dacă Scânteie ar fi pe radio, am putea spune că avem într-adevăr valori.
Respect munca tuturor celor care încearcă şi nu iau seamă la nesimţirea ce pluteşte ca jegu. Voi continua să merg la concerte, să ridic o mână sus şi să dau din cap, până mi-o rămâne ticu.

PS: Vă place noua temă?