Îmi pun această întrebare, pentru că ştiu acum de ce iubim femeile. Cel puţin ştiu un scriitor care mi-a răspuns într-un mod în care personajele cu care am fost până acum, nu au putut să-mi arate. Eu încă rămân uimită de faptul că un bărbat poate considera femeia şi altceva decât un animal domestic. Bărbaţii când se satură de pisică îşi cumpără o căţeluşă. Tocmai de aceea recomand femeilor care nu ştiu că în mintea unui bărbat, femeia este văzută şi altfel decât prin prisma a trei părţi corporale, atât de enunţate încât nu are rost să le mai menţionez şi eu, pot citi cartea în căutarea unui răspuns.
Şi totuşi iubim bărbaţii, pentru că aşa cum ei ne consideră pe noi lucru indispensabil, aşa îi privim şi noi ca pe o sursă, ca pe un dealer. Bărbatul există pentru a ne „face rost de”. Nu e chiar atât de trist precum sună. Exclud încă de la început faptul că nu mă gândesc la bani, deşi expresia e aplicabilă şi în acest caz. Banii sunt de asemenea un motiv de vrajbă iar eu încerc să aflu aici de ce iubim bărbaţii şi nu de ce îi urăm atât de tare cât să le cheltuim toţi banii. Adevăratele motive pentru care tipii sunt intersanţi sunt altele. Ei sunt de fapt nucleul în jurul căruia gravităm pentru a ne face rost de cele necesare nouă. E o perspectivă egoistă, ştiu asta, dar nu de multe ori mi s-a întâmplat să-mi dau seama că prin tot ceea ce întreprindeam pentru iubitul meu, să fac de fapt pentru mine. Îmi hrăneam personalitatea cu sentimente de tipul bumerang. Chiar dacă sufeream groaznic pentru el, încercând să scot faţa aceea drăgălaşă din cap, cu durerea aia din piept ce pare vie ca o rană, de fapt îmi alimentam propria persoană. Deveneam eu mai vie prin suferinţă, deschizându-mi astfel diverse oportunităţi. Nu vi s-a întâmplat ca de câte ori sunteţi supărate să faceţi o shimbare? Cred că foarte multe femei consideră asta refugiu. Dar e un refugiu constructiv. Acum ai timp să-ţi cumperi o bluză în loc să te gândeşti la el. Şi ţi-o cumperi pentru alţi masculi disperaţi care-ţi vor admira la rândul lor decolteul, pentru că ce ai în cap e prea greu de observat. Aici vreau să povestesc un episod amuzant. Eram în discoteca unde toţi băieţii poartă cămaşă, la o masă cu prietenele mele şi alţi indivizi dubioşi. Unul venit special cu titulatura de peşte scrisă pe faţă mă întreabă la ce facultate sunt, de parcă altă treabă nu avem de vorbit într-o discotecă, decât despre studii. Intru în rol, prefecută că întrebarea nu-mi displace, îi răspund. Reacţia lui a fost uimitoare, venită de la un tip de asemenea cu facultate: „Eu întotdeauna am crezut că facultatea asta e numai despre A, B, C..dacă îi zice Litere” şi începe să râdă ca „intelectualul”.
Dacă nu aţi râs îmi cer scuze că nu am umor, lucrez la partea asta de mult şi încă nu-mi iese cum ar trebui. În ciuda incidentului ăstuia, iubesc bărbaţii pentru altceva. Pentru mine, bărbatul este un copil acoperit de straturile maturităţii. Indiferent de cât este de inteligent sau prostănac, şmecher sau introvertit, bărbaţii sunt toţi puştii de la colţ care încep să strige: „Tanti ce ţâţe mari ai!” sau elevii care aleargă prin clasă să te ciupească de fund şi băieţii care încă mai stau să-şi pupe mamele când pleacă din casă. Alt element fantastic al bărbatului sunt momentele lui de plictiseală. Vă invit să observaţi cu atenţie un băiat plictisit. Se află într-o lume a lui în care chipul îi este relaxat, uşor adormit, cu ochii care privesc în gol, într-o stare de latenţă ce-l schimbă în cel mai frumos om de pe pământ. E adevărat că unii sunt extrem de haioşi când se concentrează, doar că în acel moment bărbatul se află într-o etapă de cunoaştere numai al lui, în care singur îşi pune întrebări. Acel moment e sacru, tocmai de aceea nu trebuie deranjat de privirile indiscrete ale unei femei.
Eu am şi o perspectivă religioasă asupra bărbatului datorată, probabil, familiei care m-a crescut aşa. Nicidecum bărbatul este „pater familias” sau alte astfel de noţiuni pompoase. Sensul religios îi acordă bărbatului un drept divin. El este mult mai aproape de Dumnezeu decât femeia, dovadă că societatea îi acordă privilegii de timpuriu. Pentru mine bărbatul are acel farmec, astăzi o prietenă de a mea îl numeşte stil: modalitatea prin care orice bărbat se individualizează şi devine irezistibil. Până şi tipul din discotecă are acel ceva al lui, pe care poate cineva l-a descoperit. Bărbaţii chiar dacă trăiesc singuri sau cu o femeie au propriul lor mod de a se organiza. Inconştient deprind anumite fixaţii în comportament, pe care oricine le poate identifica într-o perioadă scurtă de timp. Au stilul lor de a dormi singuri sau cu alte persoane. Au modul lor de a-şi împrăştia hainele prin cameră, au stilul lor de a fuma sau a arunca chiştocul. Nefumătoare fiind tot timpul privesc cum fumează persoanele din jurul meu. În cazul iubiţilor sau prietenelor am bafta de a-i contempla de foarte aproape. Am observat încă ceva ce ţine probabil de personalitatea fiecărei fete. Mie mi-au plăcut până acum în majoritate, tipii indecişi. Am o atractivitate pentru cei al căror echilibru emoţional e puţin distorsionat şi problematic. E parcă o dorinţă a mea de a pătrunde în mintea lor şi de a afla tot ce se ascunde acolo. Dacă aş avea posibilitatea să fac asta cel mai probabil m-aş uita la motivele unor acţiuni de ale lor. Sunt extrem de curioasă ce face un bărbat atât de misterios.
Nu ştiu dacă am dat până la urmă un răspuns la „De ce iubim bărbaţii?”, dar sunt sigură că foarte multe dintre voi aveţi perspective diferite. Vă invit să legaţi şi voi la argumentele de mai sus altele şi mai relevante de atât.
Monkey Glasses 