Tag Archives: dragoste

HOWL

„În 1955, un poet nepublicat, de 29 de ani şi-a prezentat viziunea asupra lumii, într-un poem în patru părţi. L-a numit: HOWL. Numele lui era Allen Ginsberg”.

Văzusem trailerul acestui film înainte să urmăresc înregistrarea emisiunii Garantat 100%, unde Cătălin Ştefănescu îl avea ca invitat pe M. Cărtărescu. Culmea e că în acea perioadă, cei de la Garantat 100% derulau o campanie, la care participa, bineînţeles, invitatul din platou. S-a întâmplat ca M. Cărtărescu să dăruiască unui tip din public, o carte. Aceasta era „Howl” de Allen Ginsberg. Recunosc că nu ştiam cine e acest poet, înainte să văd filmul.

Despre film. Mi-a fost cam greu să-i acord credit antagonistului din Spiderman, dar am zis că măcar pentru poveste, trebuie să văd Howl. Cine a fost Allen Ginsberg? Eu nu am dreptul să scriu despre cel care avea să schimbe percepţia americanilor despre literatură. Tocmai de aceea mă voi baza doar pe acţiunea filmului. Despre ce este vorba? Un poet homosexual, dar un homosexual îndrăgostit, a cărui editor a fost dat în judecată pentru că a publicat „Howl”. Ce m-a interesat cel mai mult la film: părţile în care Allen Ginsberg era intervievat şi răspundea aproape ca un monolog la cea ce pentru el a constituit sursă de inspiraţie.

Totul a pornit cu descoperirea că este homosexual. Allen Ginsberg nu ar fi scris poezie, dacă nu iubea. Încercând să-şi imite tatăl, la rândul său poet, Ginsberg se străduia să-şi impresioneze iubiţii prin versuri cu rime perfecte ce sunau fad. Când a început să scrie Howl, a realizat că poezia nu e doar rimă, că poezia e un testimonial. Nu-ţi dai seama că o operă are valoare decât atunci când ea este recitită în timp. Când acele cuvinte au un sens pentru cineva din viitor. Doar acela poate descifra limbajul unui poet.Prin fragmentele din „Howl”, citate în film, am înţeles cam ce consideră un homosexual a fi dragostea. Oare homosexualii iubesc la fel ca heterosexualii? Mă întrebam nu de puţine ori. Culmea e că Ginsberg se îndrăgostea de bărbaţi heterosexuali, după care suferea enorm. Cred că homosexualii sunt aceaia care IUBESC. Tocmai pentru că lumea încearcă să le stopeze fericirea şi pentru că sunt unii dintre cei mai sinceri oameni ai societăţii noastre. Ginsberg de fapt ne învaţă să nu mai fim ipocriţi. Ne arată că dacă heterosexualii fac sex pe capota maşinii, în centrul oraşului sau ascunşi într-un ghetou infect, ei nu sunt condamnaţi pentru asta. În schimb, homosexualii o fac feriţi de lume, dar ei sunt cei damnabili, ei sunt proscrişii. O altă caracteristică a lor ar fi că nu se tem a le afişa chiar şi unor bărbaţi hetero, ceea ce simt. Totul se reduce la a fi sincer şi a te accepta aşa cum eşti, indiferent de ce spun ceilalţi. În cazul heterosexualilor întodeauna va exista acel sărut de sticlă. Ştim că suntem diferiţi ca gen şi că dincolo de o partidă de sex, vom fi doi străini. Ginsberg din film spune la un moment dat că iubirea chiar şi cea homo, nu este un handicap ci un dar. Trăind şi iubind în acelaşi timp capeţi un dar. În cazul lui a fost poezia. Cum şi-a dat seama că poate să scrie? Exersând zilnic, timp de opt, nouă ore. E ca şi cum te-ai plimba toată ziua pe aceeaşi stradă şi ai realiza că ţie lucrul ăsta chiar îţi face plăcere, explica el.

Aş vrea să închiei cu un citat care pe mine mă face să-l invidiez pe Ginsberg pentru darul de a fi înţeles şi de a fi iubit fără margini de fiecare dată: „Poezia este o articulaţie ritmică a sentimentelor. Sentimentul este un impuls din interior. Ca unul sexual. Aproape la fel de definit. Un sentiment ce-l simţi în stomac. Urcă prin piept şi iese pe gură şi urechi. Iese ca un sunet lăuntric, un oftat”.

Howl e despre cei care arată cu degetul. Howl e despre homosexualitatea din noi.

Mai multe informatii aici.

Reclame

Scusa Ma Ti Chiamo Amore

Zilele trecute am vazut un film pe care as vrea sa-l recomand si cu ocazia asta sa intelegeti cam cum e cu dragostea. In fond avem si de la cine invata. Italienii sunt un popor pasional, sunt acei nebuni dupa amor.  Iubind, fie fac cele mai mari greseli fie iau cea mai grea decizie din viata lor. De noi depinde pana la urma, cum iubim, cand iubim si mai ales pe cine.

Ca sa ajung la o premisa: pana cand iubim o persoana?

Dragostea intra intr-un labirint al dezamagirilor pe mai multe planuri, care vin pe rand  si ne tulbura afectivitatea. Sa fim franci: nu suntem niciodata pe deplin multumiti. Dragostea poate compensa, e adevarat, dar noaptea, cand esti cu iubitul in pat. A doua zi, ne vom trezi si ne vom da seama ca viata e o mare bataie de cap, iar dragostea capata un singur inteles ce se rezuma la: SEX. Ne indreptam spre monotonie, deci. Acum intervine amantul. Stop! Dar de ce?

Apoi stai sa o luam de la capat: iubeam, eram iubita, ce daca aveam destule probleme la munca? Noaptea faceam sex si ieseam din cand in cand  sa cinam cu lumanarele aprinse pe masa.  De ce imi trebuie o alta persoana? Cu ce e aceasta mai speciala? Sa presupunem ca as da uitarii fostei mele relatii si as incepe una noua. Vor fi acelasi scene: imbratisari la malul marii, saruturi pasionale pe strazi, cadouri noi, tot sex, piele noua, alt miros. Raspunsul ar fi: poate iubitul asta nu va…..Sa nu credeti ca amestec dragostea in oala inselaciunii. Nicidecum. Incerc doar sa privesc sentimentul acesta ca un proces cu fluctuatii. Iar de aici sa-mi pun intrebarea: Eu ce simt? Eu ce as prefera?

Intervine, asadar, povestea filmului care ma elucideaza. In film, ma identific cu Alex, care chiar daca provoaca dragostea la un dialog cu judecata, Alex traieste in mod inconstient la fel. Semneaza cu cea din urma un tratat al „confortului casnic” ce vine odata cu varsta. Important de precizat este ca sentimentele lui fata de Niki nu se schimba. El nu are cum sa uite ca Niki este de fapt o lume a semnficatiei.Si atunci eu de ce sa uit cine este cu adevarat omul de care m-am indragostit? Sentimentele lui sunt acolo,  doar ca trebuiesc „dezghetate”.  Dusul rece al oricarei relatii provoaca noi amintiri, sa nu uitam asta! Dragostea nu e o lupta a lasilor ci a celor puternici care stiu cum sa depaseasca un obstacol.

Revenind la ideea filmului, scena in care Niki ii spune lui Alex: „Scusa ma ti chiamo amore”, adica Scuza-ma ca-ti spun iubitule, este absolut fascinanta tocmai prin simplitatea ei. O imagine a dialogului romantic. O  revelatie sentimentala unica si totodata comuna fiecaruia dintre noi.  Indiferent de parcursul unei relatii, momentele de clacare sau de nebunie posesiva, nu vorbim despre timp si dragoste la un loc. Nici macar diferenta de ani dintre Alex si Niki nu poate pune o pecete pe relatia lor.  In definitiv libertatea temporala pe care ne-o acorda dragostea este cuprinsa intr-un singur cuvant: AMORE.

Raspunsul la intrebarea initiala, sa fiu sincera, nu poate veni de la mine, caci nu am avut cu adevarat o relatie de lunga durata. Va las pe voi, cei mai „in varsta” sa-mi raspundeti.