Tag Archives: reggae

Entourage


Azi e Ziua Bărbatului sau cea mai rămas din ea. Dacă aţi fost pe la concertul faimos, organizat în Parcul Tineretului să mă încântaţi şi pe mine cu impresii. Tot pe 5 mai, doi „vero” rapperi lansează un clip ce se numeşte „Crazy as fuck„, la care am râs pe tot parcursul celor 4 minute. Eu una m-am gândit că dacă tot am povestit ce cred eu despre ziua asta, în ce constă, mi-am zis să vă vorbesc de la bărbat la bărbat cu ajutorul acestui serial, „Entourage„. Tema am anunţat-o pe la începuturile acestui blog, dar acum completez cu finalizarea celui de-al 7-lea sezon şi după cum anunţă HBO, care-l şi produce, prin iulie i se dă drumul şi celui de-al 8-lea sezon (Abia asteeeeept :D). În mare e vorba de „5 băieţi se bat pentru faimă”. Ari e agent, din acest sezon-cel mai tare impresar de la Hollywood, Eric e manager-new in business şi bărbatul unei singure femei, Vince e vedeta care face sex şi filme, Johnny Drama e fosta vedetă din 90210  iar Turtle e rapperul portorican ce stă după fundul tuturor şi al cărui scop e acela de a mă oftica pe mine cu fiecare şapcă pe care o poartă.

Ce îmi place mie la serialul ăsta că e 100% bărbătesc. E adevărat că mai apar şi femei, dar ele nu sunt valorizate conform principiilor pentru care ar milita o feministă, tocmai de aceea e foaaaarte fun! În fine misoginism în floare, atât la nivel de aventură cât şi în căsnicie. Dar dacă începeţi să vă uitaţi la serial să nu vă aşteptaţi să auziţi replici inteligente, ci foarte multe „f***-uri”, în plus veţi da peste episoade care confirmă faptul că „şi băieţii plang câteodată„.

Deşi sezonul 7 nu m-a dat pe spate, aş putea spune că e făcut pentru bad boys. Eminem apare pe la sfârşit, cât despre soundtrack-uri se folosesc piese tari şi pentru gay people. Ce mă face să cred asta pe lângă soundtrack-urile în proporţie 70% hip hop, reggae şi Rnb, primul episod în care după cum ştie toată lumea, teoretic se anunţă cam despre ce va fi vorba pe parcurs. Bineînţeles că nu ne dau mură-n gură, dar ca nişte copiii destul de inteligenţi nu e greu să nu vă prindeţi.

Aşadar uitaţi-vă măcar de curiozitate la pilot şi la un întreg sezon după aia, pentru că la prima vizualizare e plictisitor. Eu vă asigur că nu e aşa şi mai am câtiva prieteni ce ar băga mâna-n foc alături de mine, pentru asta. Episoadele sunt scurte, aşa că lăsaţi Vampire Diaries pentru puştoaice şi încercaţi Entourage. Un alt motiv pentru care am vrut să scriu postul ăsta (şi nu singurul!) a fost să vă anunţ că am alcătuit un frumos playlist pe youtube-ul meu pentru cei care ascultă genurile enunţate, cu trackurile pe care la puteţi asculta şi pe parcursul celui de-al 7-lea sezon.

Dacă v-am făcut suficient de curioşi, atunci vă mai las un link, să vedeţi cam cum promovează nişte oameni deştepţi serialul ăsta pe HBOEntourage Homepage.


Check Check

Are Claudia, de la UZR, zis si omu’ meu, o rubrică intitulată „Ce facem în weekend?„. Eu propun ca astăzi să vorbim despre „Ce am făcut în weekend„, adică pe unde ne-am distrat şi la concerte am ajuns. Să începem cu vineri seară în care am ascultat doar reggae? Nu, bineînţeles, am dat o fugă şi prin Kulturhaus să bem aproape gratis. Lăsăm la o parte faptul că muzica e „de treabă”, la fel şi preţurile băuturilor. Dacă nu aş fi fost atât de trează, poate că nu m-aş fi simţit ca pacientă într-un spital de nebuni, stând pe un scaun pregătită să muşc din momeală, pardon vrăjeală. În Kulturhaus se stă la coadă pentru a-ţi lăsa geaca, în Kulturhaus se stă la coadă ca să bei, în Kulturhaus stai la coadă ca să fii agăţată. Pe principiul unui obicei comunist, se pare că generaţia tânără a ştiut ce să moştenească. Ajunsesem cu nervii într-acolo încât m-am decis să nu-mi mai cumpăr nimic, sa stau linişită pe scaun, să dau de pe mine beţivii care nu aveau cuier prin preajmă şi într-un final să mă holbez la cei care dansau apoteotic pe ritmuri de preaslăvirie a tinerimii bete. Deşi credeam că nu mai scap de acolo, fără ca cineva să verse pe mine, am reuşit să mă strecor printre mulţimea care dădea din cap prin ceaţa duhnind a transpiraţie.
Din Kuluturhaus am ajuns în Elephant unde aveai impresia ca poţi să tragi liniştit aer în piept. În Elephant Pub a fost super eveniment, concert reggae, invitat G.RAS. Ca sa vi-l descriu pe G.RAS trebuie mai întâi să-l vedeţi cât de bine arată (pagina de faceebook Elephant vă stă la dispoziţie pentru asta). Pe mine m-a răpit de la dansul lui şi de prima dată când m-a numit „romanian princess”. Actul lui s-a încheiat târziu peste limita impusă iniţial, dat fiind că, deşi o mână de oameni, niciunul nu-l lăsa să coboare de pe scenă. Abia acum m-am îmbătat şi eu de muzică, de plăcere şi de dans.
Duminică am fost la concert-lansare „Emite semnale” de raku. Încă un eveniment bifat pe lista de weekend, care la fel s-a terminat târziu peste program, dat fiind că la un concert raku, nu te duci mereu, deci vrei să-l ţii pe scenă cât de mult. Stau să mă gândesc dacă pot descrie cum a fost. Sunt în dubiul facultăţilor mele, dat fiind că un artist complet precum raku, nu prea există, aşa că „Pe aici nu ai ce comenta”.
În afara lui raku, m-a impresionat Dragonu. Cei care nu l-aţi văzut până acum pe Dragonu pe scenă, omul este precum un Mesia al drogaţilor, care nu doar îl adoră, ci în curând o să-i facă un altar. Că tot vorbim pe termen scurt, nu mare îmi va fi mirarea când toţi tipii, inclusiv cocalarii îşi vor face creastă aka Dragonu, ce să mai spun de faptul că tot rapul românesc e plin de „bpra-uri„. Da, recunosc şi eu ascult Specii, dar nu sunt „drogata” lui Dragonu, sunt doar o ascultatoare şi fana lui Chimie. Ceea ce-mi place mie la Dragonu este ca râde mereu, el expira serotonina şi o dă şi celorlalţi. Îl admir pentru influenţa pe care o are asupra publicului şi cum reuşeşte să-l controleze şi apreciez că el este prezent la fiecare concert, unde este invitat. Cum e mai nou acum, o expresia pe care nu o înţeleg, Big up! pentru el şi pentru fanii lui.
Check Check” cum spune raku şi am finalizat cu sarcinile pe care le-am avut de îndeplinit weekendul ăsta. Nu cred că trebuie să mai spun, veniţi la concerte că aveţi ce privi şi mai ales auzi. Pentru cei care doresc albumul lui raku, site-ul lui e disponibil să vă ajute.
Ca să închei cu un clişeu la modă: Big up!