Tag Archives: sex

Bună!Ce faci?

M-am dus să văd acest film, gândindu-mă la doi foşti iubiţi. Primul e tipul pe care atunci când îl sunam,  îmi răspundea prin exact aceleaşi replici: Bună!Ce faci? Al doilea e protagonistul unui film asemănător din viaţa reală. Mulţi îmi spun că sunt o altă persoană pe mess, dar să fim sinceri, cine nu e? Spre deosebire de perioada liceului, în care vorbeam fără a mă cenzura, fidelă încă ideii de sinceritate, acum m-am prins de schemă. Virtual pot lua orice nume vreau eu, pot iniţia un dialog oricând am chef şi mai ales pot convinge oamenii să aibă o anumită părere despre mine.

Revenind la protagoniştii filmului meu, în cazul celui dintâi pot spune că era poate cel mai banal tip întâlnit vreodată, replica îl cataloghează ca atare. Banal şi pentru că în filmul lui Alexandru Maftei e Vladimir. La 18 ani toţi băieţii au impresia că sunt mai mari decât le-o arată faţa aia fină sau „scula” mică. De asemenea toţi băieţii au impresia că fumul de ţigară îi transformă peste noapte în adulţi gata să decidă în locul părinţilor. Dar de asta ne plac nouă bărbaţii, pentru că niciodată nu se gândesc că nu au dreptate şi ne amuzăm pe seama continuării jocului lor imaginar şi la vârste înaintate. Ca să fiu sinceră şi noi femeile ne dorim ca lucrurile să rămână la stadiul ăsta. Toţi băieţii la vârsta de 18 ani vor să fie campioni la sex, dar când dau de una care îi refuză, transformă seducţia într-o nouă competiţie. Tocmai de aceea fetele nu ar trebui să crească cu impresia că bărbaţii vor dori o relaţie serioasă, când ei nici măcar nu ştiu ce vor de la viaţă. Eu, să zicem între „tărfele” cu care Vladimir încerca să şi-o tragă în laboratorul de chimie şi „tocilara” clasei, l-am plăcut la rândul meu pe „Vladimir”, căci până la urmă toate ajungem într-un final acolo, nu?

Al doilea tip mi-a confirmat că te poţi îndrăgosti pe mess, eu numărându-mă atunci printre oamenii cu extrem de multe preconcepţii. Indiferent însă de judecata mea acutală, cert este că, o demonstreză şi filmul, îţi place numai de persoana virtuală. Realitatea nu-ţi deformează imaginea pe care tu o ai despre acel individ, pentru că trăieşte virtual ca unul obişnuit, pe care-l vezi mergând a doua zi pe stradă. Da, este o inversare a reprezentărilor pe care începi să o constaţi odată ce întâlneşti realul în carne şi oase.

Se spune că adevărul doare, tind să cred că e mai mult decât atât. În definitiv suntem cu toţii, indiferent de vârstă, Vladimir la 18 ani. Ne îndrăgostim de orice senzaţie nouă, uitând că totul porneşte din creierul nostru. De aici şi lumea pe care o construim când punem capul pe pernă. Mi-aş dori să revin la banal, pentru că banalul constituie în fond reperul care ne mai ţine cu picioarele pe pământ. Vocile din capul meu nu sunt reale, dar tipul care doarme lângă mine, da şi tind să-l ador pentru asta.

Puteţi vedea filmul şi astăzi de la orele 21:00. Se difuzează la MŢR. Mai multe detalii aici.

Ţineţi aproape oamenii d’alături!

Reclame

Scusa Ma Ti Chiamo Amore

Zilele trecute am vazut un film pe care as vrea sa-l recomand si cu ocazia asta sa intelegeti cam cum e cu dragostea. In fond avem si de la cine invata. Italienii sunt un popor pasional, sunt acei nebuni dupa amor.  Iubind, fie fac cele mai mari greseli fie iau cea mai grea decizie din viata lor. De noi depinde pana la urma, cum iubim, cand iubim si mai ales pe cine.

Ca sa ajung la o premisa: pana cand iubim o persoana?

Dragostea intra intr-un labirint al dezamagirilor pe mai multe planuri, care vin pe rand  si ne tulbura afectivitatea. Sa fim franci: nu suntem niciodata pe deplin multumiti. Dragostea poate compensa, e adevarat, dar noaptea, cand esti cu iubitul in pat. A doua zi, ne vom trezi si ne vom da seama ca viata e o mare bataie de cap, iar dragostea capata un singur inteles ce se rezuma la: SEX. Ne indreptam spre monotonie, deci. Acum intervine amantul. Stop! Dar de ce?

Apoi stai sa o luam de la capat: iubeam, eram iubita, ce daca aveam destule probleme la munca? Noaptea faceam sex si ieseam din cand in cand  sa cinam cu lumanarele aprinse pe masa.  De ce imi trebuie o alta persoana? Cu ce e aceasta mai speciala? Sa presupunem ca as da uitarii fostei mele relatii si as incepe una noua. Vor fi acelasi scene: imbratisari la malul marii, saruturi pasionale pe strazi, cadouri noi, tot sex, piele noua, alt miros. Raspunsul ar fi: poate iubitul asta nu va…..Sa nu credeti ca amestec dragostea in oala inselaciunii. Nicidecum. Incerc doar sa privesc sentimentul acesta ca un proces cu fluctuatii. Iar de aici sa-mi pun intrebarea: Eu ce simt? Eu ce as prefera?

Intervine, asadar, povestea filmului care ma elucideaza. In film, ma identific cu Alex, care chiar daca provoaca dragostea la un dialog cu judecata, Alex traieste in mod inconstient la fel. Semneaza cu cea din urma un tratat al „confortului casnic” ce vine odata cu varsta. Important de precizat este ca sentimentele lui fata de Niki nu se schimba. El nu are cum sa uite ca Niki este de fapt o lume a semnficatiei.Si atunci eu de ce sa uit cine este cu adevarat omul de care m-am indragostit? Sentimentele lui sunt acolo,  doar ca trebuiesc „dezghetate”.  Dusul rece al oricarei relatii provoaca noi amintiri, sa nu uitam asta! Dragostea nu e o lupta a lasilor ci a celor puternici care stiu cum sa depaseasca un obstacol.

Revenind la ideea filmului, scena in care Niki ii spune lui Alex: „Scusa ma ti chiamo amore”, adica Scuza-ma ca-ti spun iubitule, este absolut fascinanta tocmai prin simplitatea ei. O imagine a dialogului romantic. O  revelatie sentimentala unica si totodata comuna fiecaruia dintre noi.  Indiferent de parcursul unei relatii, momentele de clacare sau de nebunie posesiva, nu vorbim despre timp si dragoste la un loc. Nici macar diferenta de ani dintre Alex si Niki nu poate pune o pecete pe relatia lor.  In definitiv libertatea temporala pe care ne-o acorda dragostea este cuprinsa intr-un singur cuvant: AMORE.

Raspunsul la intrebarea initiala, sa fiu sincera, nu poate veni de la mine, caci nu am avut cu adevarat o relatie de lunga durata. Va las pe voi, cei mai „in varsta” sa-mi raspundeti.