Rapper cer promovare II

Tocmai m-am întors de la şedinţa UZR. E a doua întâlnire oficială a mea ca membră a unei redacţii de hip hop şi mă gândeam să consemnez asta printr-un post. Nu am să dezvălui proiectele echipei noastre, căci toate la timpul lor. Pentru cei care însă nu ştiţi cam ce înseamnă o astfel de şedinţă, lucrurile stau cam aşa: 10% discuţii despre nimic, gen ce am mai făcut aseară, pe unde am mai ieşit, cu cine am umblat. 20% bârfe, căci cui nu-i place să cârcotească şi să se distreze pe seama altora. 5% contradicţii pe diverse teme care nu au legătură directă cu hip hop-ul şi restul probeleme de interes general şi stabilirea unor obiective pe termen scurt sau lung.
Ca în orice grup şi în echipa noastră fiecare are rolul său: unu’ care scrie tot ce se zice, unu’ care îşi spune offurile, unu’ care comentează orice, unu’ ca animator, unu’ cu obiecţii constructive şi unu’ cu promisiuni. La sfârşit se termină cu: când şi unde mai bem şi noi ceva?
Discuţiile din seara asta m-au determinat să revin la articolul despre ce şi cum încearcă rapperii noştri să se promoveze. În seara asta am vorbit deci de PR atât pozitiv cât şi negativ. Partea pozitivă ar fi că în sfârşit domn’le s-a născut cineva care să nască la rândul lui idei. Bun, deci am învăţat că pe lângă alte documente de scris, un PR colaborează şi cu imaginaţia. Partea negativă e că sunt prea mulţi care vor să profeseze şi că nu toată lumea e de fapt bună în ce pretinde a se pricepe.
Eu zic să ne calmăm cu toţii şi să o luăm pe rând. Mai jos am să enumăr câteva opinii ale unui om ce peste o lună îşi dă licenţa în aşa ceva:

Partea pozitivă:
1. Dacă aş fi PR-ul unui artist, în primul rând că m-aş băga în viaţa lui de m-ar confunda cu propriul căţel. I-aş cunoaşte părinţii şi aş considera că iau masa de Paşte în familie. Ideea e că nu există PR pe mail sau pe mess. Există doar la telefon şi faţă în faţă.

2. Când te-ai hotărât să accepţi un PR, trebuie să ştii că persoana respectivă nu trăieşte cu aer şi că în ciuda inimii sale de treabă are şi el dreptul la o masă pe zi. Aşadar respectă-l pe omul care vrea să trăiască alături de tine şi nu-l confuda cu preşul de la intrare. Ascultă-i părerile şi mai bine zis lasă-l pe el o vreme să-ţi conducă toate activităţile dpdv profesional. Nu te costă nimic să încerci.

3. Spune-i clar ce vrei de la el şi apoi lasă toate sarcinile pe seama sa. Dacă tu ştii să desenezi nu înseamnă că ştii şi să găteşti foarte bine. Aşa că nu-ţi strica masa de unul singur.

4. Nu te aştepta la realizări mari în scurt timp. Succesul tău nu depinde doar de munca PR-ului ci şi de opiniile publicului pentru care de fapt performezi. Reţine că PR nu e antrenor la Steaua, ci unul dintre prietenii tăi, în care se presupune că ai încredere.

Partea negativă:
1. Dacă tu crezi că PR-ul e „chestie” şi atât şi că s-a umplut lumea de negrii mititei, atunci trebuie să ştii că nu o să scrie lumea despre tine, orice nume ai avea, dacă tu nu-ţi mişti mâna să scrii un mail sau să suni pe cineva „in the business”.

2. Dacă tot crezi că te pricepi la a scrie un mail, atunci să am impresia că vorbesc cu tine când citesc şi mai ales să înteleg ce vrei să-mi spui. Repet dacă nu ştii să scrii corect, caută pe cineva care le are cu limba română.

3. Nu ar fi rău dacă, stând acasă, cică învăţând pentru bac, în loc să te apuci să vorbeşti cu gagica te-ai interesa şi tu ce site-uri de rap sunt „pă zonă” şi ai începe să-ţi notezi date de contact. Mai mult decât atât, în loc să fumezi o ţigară cu băieţii în spatele blocului, ai vorbi 10 minute cu una din persoanele alea să vezi ce fel de om e. Majoritatea redactorilor stau pe facebok, twitter, mess aşa că nu ar fi rău să construieşti realţii pentru viitorul tău.

Cam acestea ar fi atitudinile pe care le-am întâlnit până acum de ambele părţi. Există o soluţie/soluţii pentru fiecare parte a baricadei, doar că o carieră nu se formează prin statul degeaba. Oricine vrea să promoveze mişcarea e binevenit, dar reţineţi că nu oricine o face şi bine!

De 1 mai nu pot să vă urez decât atât: Vamă, breee!

Rapperii au talent!

Despre câştigătorul „Românii au talent” am citit numai că:  „face de râs rapul românesc”, „da, normal că a câştigat având în vedere ce sensibili suntem noi în faţa unei poveşti dramatice”, etc. Cu toate acestea eu nu cunosc suferinţa tânărului din Focşani, deci aş putea să am o părere cât de cât obiectivă faţă de performarea sa.

Eu sunt sătulă de piese cu şi despre români. Nu e rapper în România care să nu vorbească despre cum suntem noi ca neam, pozitiv sau negativ. Au fost piese de la cerşetorul român din ţările de vest, până la conducătorii ţării. Eu nu mai pot cu piese despre ţara asta. Nu care cumva să credeţi că îmi reneg patriotismul, pe care l-am declarat cu ceva posturi în urmă, nicidecum, doar că fană a genului am ascultat de mi s-a luat. Ok, am stabilit că patriotismul este un „must have” în repertoriul oricărui rapper, fie că-mi convine mie sau nu. În ceea ce priveşte emisiunea, puştiul şi-a ales foarte bine momentul. Nu ştiu dacă a compus piesa special pentru emisiune, dar categoric românii au uitat de Puya şi de ale sale Românisme pentru cel putin 6 minute.

Ce a fost „lame”: show-ul. Ok, am înţeles cum stă treba cu versurile, foarte bună alegere. Dar de aici până la zecile de steaguri, fete îmbrăcate şi ele „patriotic”, pe fundal-steagul cu inscripţia „Românii au talent” şi rapperul nostru. De data asta un Adi-talent al hip hop-ului, cu şapcă pe cap în timp ce se cânta imnul ţării, sacou cu cămaşă cu sneakeri-astea nu prea.

Rapperii noştri consacraţi au spus că Adrian Ţuţu nu va câştiga concursul şi nici că ar avea şanse prea mari la o carieră în rap. Despre ultima parte tindeam şi încă o fac să-le dau dreptate. Lumea e invidioasă şi de aici se nasc ostilităţile care îl vor determina pe rapper ori să facă o carieră din asta ori să se retragă în anonimat, dacă mai poate. 

Declaraţia lui Mihai Petre a fost aceea că Adrian Ţuţu l-a făcut încă o dată mândru că e român. Pe mine m-a făcut să cred în continuare că lumea va înţelege într-un sfârşit ce e cu hip hop-ul ăsta. Nu mai ţin minte cine spunea că rapul românesc are nevoie şi de o promovare pe canalele astea media, tocmai pentru că lumea să cunoască şi să se aproprie de hip hop. Dacă nu e difuzat atunci de unde să ştim că undeva, „under” avem şi noi talentele acestui gen muzical.

Avertisment pentru rapperii debutanţi: Nu încercaţi şi voi tot cu patriotismul!

Urmează: post despre o campanie rap.

Cum să nu fii rapper

Oficial UZR are cinci ani iar eu am legitimaţia mea şi mă mândresc cu ea. Aseară toată echipa s-a strâns în Elephant Pub, unde s-a întâmplat un frumos eveniment: Ultimatum pentru Artă, pentru cunoscători UPA. Şi în cea de-a noua ediţie am demonstrat că UPA e cel mai tare concurs din hip hop-ul românesc, dovadă aglomeraţia de aseară şi competiţia-deliciu pentru adepţii genului. Eu m-am distrat mai mult decât la un concert, pentru că am avut de toate. Şi MCi buni şi MCi mai puţin buni şi Haarp Cord şi multe „vedete” hip hop care s-au peregrinat prin mocirla de pe Gabroveni. Introducerea de azi e de fapt un pretext pentru cei care pe viitor au de gând să stea tot acasă şi să asculte rap în căşti.  Scopul meu e de a-i anunţa că au loc nişte evenimente destul de interesante unde îi pot şi vedea pe băieţii răi care dau cu flow.

Dat fiind că m-a apostrofat lumea că fac promovări nasoale, ceea ce e bine, că aşa mai capăt şi eu audienţă, zic să povestim puţin despre cum ar trebui să nu fii rapper. De ce cum nu ar trebui, pentru că reţeta succesului, vă spun eu, nu o ştie nimeni. Cheia e: bun sau lasă-te!

1. Îmbrăcămintea. Toată lumea e tripată pe haine în hip hop. Nu vreau acum să dau sfaturi de modă căci nu-mi permit. Dar văd că oamenii din mica lume rap nu înţeleg că nu trebuie să te îmbraci larg ca să fii rapper. Ok, dacă vrei să te recunoască lumea ca atare pe stradă, atunci ia-ţi nişte blugi care eventual nu cad de pe tine. Apoi şi mie îmi plac şăpcile, dar nu tuturor le stă bine cu şapcă, cu bandană sau mai ştiu e ce se pune pe cap. Gluga ce vine cu hanoracu’ nu e şapcă. Adică eu îmi pun gluga decât să mă adăpostesc oarecum de ploaie, nu să stau cu ea la concert pe cap, mai ales la un concurs unde scopul e ca lumea să mă ţină minte. Dacă nu-ţi place faţa ta, atunci e nasol. Fă câteva exerciţii de narcisisim şi ai să vezi că reuşeşti.

2. Cercel şi alte bling-blinguri=kitsch. Eu când văd un băiat cu cercel în ureche, cred unu: că e gay sau are orientări dubioase(ceea ce până nu demult credeau si rapperii), doi: e manelist. De asemenea nu înţeleg nevoia băieţilor de a avea inel pe mână, probabil că şi ăsta e vreun curent de care eu nu am aflat. Cică rapperii ar fi artişti, poi ce artistul are cercel în buric?

3. Videoclipurile. Nu orice clip filmat la tine în studio cu celălalt rapperaş de mânuţă, uitându-vă unul la altul ca maimuţele=videoclip. Pe ăla pot să-l fac şi eu la mine acasă ascultând „Andree” şi cântând la sticla de spray. Făceam de asta când mă chinuia şi pe mine talentul. Acum tind să cred că s-au inventat nişte oameni cu imaginaţie care fac asta în locul meu. Aşadar cereţi măcar sfatul unuia care şi-a frecat coatele pe la UNATC sau mai ştiu de pe la ce alte facultăţi de cinematografie cunoaşteţi.  De asemenea dacă aţi optat să faceţi clip care vrea să sugereze ceva, aveţi grijă să nu sugereze cam mult. Adică nu trebuie să vă îmbrăcaţi în cerşetor şi să şi spuneţi în versuri că cerşiţi. E, cum se spune în engleză, destul de „lame”. Dacă trebuie neapărat cu calea ferată, aţi văzut voi un film cu Cristi Puiu şi vreţi şi voi, aveţi grijă cât de mult folosiţi calea ferată că e posibil să plictisiţi lumea cu atâtea şine. Un exemplu aici.

4. Numele. Oricine ai fi, oricât de izolat ai trăi, trebuie să ştii că, în general, lumea foloseşte mintea şi pentru altceva în afară de a-ţi reţine numele. Atunci când îţi alegi un nume de scenă, ai grijă să nu fie neapărat porecla pe care ţi-au dat-o copiii de prin clasa a 5-a, că nu e tocmai ok. Dacă eşti mai anglofil trebuie să ştii că cei care vor scrie despre tine, vor spune că faci parte din hip hop-ul românesc iar Johnny=Johnny Bravo pentru noi. Dacă ajungi cunoscut, crede-mă că nu ai vrea să semnezi pe autograf: „Căpuşă cu drag pentru…”.

5. Dacă vrei să fii actor şi rapper ai grijă că alergi după doi iepuri şi nu ai să prinzi niciunul. E normal să te pricepi la „design”, să te pricepi la informatică şi noapte să fii cântăreţ, mai ales dacă ai ajuns să susţii concerte. Dar de aici până la a performa şi apoi să te duci să iei interviuri oamenilor prezenţi la concert sau să faci pe fotografu’, zic eu că nu e prea etic din punct de vedere profesional. Nu uita că tu trebuie să fii rapper şi atât, nu-ţi atribui de unul singur o mie de calităţi că nu ai să fii mai apreciat, ba dimpotrivă. Dacă îţi place să faci poze, atunci fă-o fără să ştie şi publicul.

6. Artă. Cuvântul ăsta înseamnă mult în ultima perioadă, dar ai grijă că tu nu prea ştii exact ce faci. Nu te numi artist, mai ales în versuri! Lasă-i pe alţii să o facă pentru tine. Dacă iei o spun atunci lasă-i tot pe ei să o zică. Puţină modestie nu strică niciodată. Modele în rap sunt destule. Gândeşte-te pe cine respecţi şi atunci fă o comparaţie cu personalitatea ta, apoi vorbim şi de succes. Las-o mai moale cu „rapul e poezie”, că expresia asta e fumată! Chiar dacă, poate, o parte din piese sunt adevărate opere de artă, mai ai mult, tu ca debutant, să implici vreun act artistic în performarea ta.

7. Atenţie cu cine colaborezi că s-ar putea să te împiedici! Dacă ai pornit la drum pe cont propriu şi vezi că nu-ţi merge treabă, colaborează, dar ai grijă cu cine te înfrăţeşti că s-ar putea să te înfulece şi să nu mai scapi de el. Citeşte Harap-Alb şi scrie pe foaie câteva nume. Apoi vezi cum se desfăşoară la concerte. Trebuie să vă asemănaţi la caracter, pentru că nu ai vrea ca el să sară pe scenă sau să se dezbrace, în timp ce tu cânţi despre cum te-a părăsit iubita.

NB! Aceste observaţii sunt rezultatul concertelor la care am mers până acum. Nu ştiu de ce dar am nevoie de o pauză pentru că am impresia că am văzut deja prea multe. Oricum ar mai fi multe de spus, dar cred că pentru nişte debutanţi, ce am scris eu mai sus s-ar putea considera a fi nişte sfaturi. Din punct de vedere educativ, vă invit să vizionaţi clipul lui raku, cel care dă şi titlul acestui post. Nu uita că dacă lumea îţi spune că nu eşti făcut pentru a fi rapper: lasă-neeee, lasă-neeeee!

PONTul RAP: un frumos articol pe uzr scris de Felix, il puteţi citi aici.

Nu uitaţi că un share e un fel de open minded dacă-l recomanzi cu plăcere. Nu fii egoist, spune-le şi altora!

UZR Virus

Azi m-am gândit să fac un post de sărbătoare. A cui? Poi nu aţi auzit? A UZR-ului! Are 5 ani şi de când s-a născut l-am dat la un sport extrem numit: Promovări. Nu ştiu cum se face că după aceşti frumoşi ani în care a mai căzut serverul, s-au împiedicat redactorii, şefii au mai urlat de l-au făcut să plângă, el a crescut şi are multe vise acolo în calendar.
Poate nu mulţi dintre voi ştiţi, tocmai de aceea am să vă reamintesc că UZR-ul este un portal de hip hop. Eu mă ocup de categoria: rap românesc, adică mai observ ceva evenimente, nişte artişti, fac interviuri şi ca DOC „mă mai joc un pic”. Continuând cu despre mine…am intrat în echipă anul trecut prin septembrie. Prima cu care am vorbit a fost Andreea. A doua şi prima-prietenă, Clahoodia, urmată de Devi. Primul şef-Florin şi primii colegi-băieţi: Felix, Vlad, Andrei şi Marius. A fost primul eveniment cu Clahoodia: „Battle of the Dome„, apoi prima poză cu noi trei: eu, Devi şi Clahoodia, în Silver Church, concert El Nino. UPA 8 ne-a adunat împreună în afara şedinţelor de redacţie căutând „locul potrivit”: Elephant Pub şi de aici seriile de evenimente au continuat pe stil manelist „fără număr”. Aş dori să urez echipei cu care am crescut la rândul meu: La mulţi ani! Şi chiar dacă e posibil să nu fiu prezentă la petrecere aş vrea să le spun că eu îi susţin de aici din online, exact acolo unde ne întâlnim cel mai des.
Nu pot să nu reamintesc faptul că datorită UZR-ului am dat mâna cu rapperii şi cu artişti ale căror albume le ascultam neîncetat prin liceu, că aici am învăţat ce e competiţia şi mai ales mi-am făcut prieteni cu care am petrecut de la seri de concerte la noaptea dintre ani.
Dar ca orice experienţă trebuie să mergem mai departe. Un prim pas ar fi să-i facem şi pe alţii să creadă că UZR-ul este o echipă şi că din echipa noastră poate face parte oricine care susţine cu adevărat hip hop-ul; că e românesc, moldovenesc sau de altă etnie. Am încheiat parteneriate cu debutanţii în care credem şi le mulţumim că azi fac parte din echipa UZR. De asemenea toată stima pentru cei care pun sigla UZR pe afiş. Noi am vrea să le spunem că la UZR veştile bune ajung cele dintâi iar la concerte venim ultimii ca să mai facem un rând.
De asemenea că avertizez că se anunţă UZR Virus! Vom fi peste tot! Lansăm moda tricourilor UZR aşa că fiţi cu ochii pe noi!

Let’s go virus UZR!

Rapper cer promovare

Îmi doream de mult să scriu postul ăsta. Ştiu că e duminică azi şi propabil cei mai mulţi dintre voi vă relaxaţi prin parc, dar de aici din online eu strig că nu mai pot! Cum probabil ştiu unii dintre voi, printre preocupările mele de timp liber studenţesc, mă mai ocup şi cu redactarea unor articolaşe pe UZR. Dintre toate aceste articolaşe favoritele mele sunt cele despre mai-nou-veniţii în rap, rap românesc, desigur. Nu spun, e destul de plăcut să asculţi piese noi, să cunoşti oameni noi, dar totul până la limită. Când te confrunţi cu o inflaţie de mailuri despre promovări, atunci clar nu mai e plăcut şi începi să iei măsuri. Una dintre ele ar fi acest post, ca reminder pentru rapperii dornici să se afirme. Am să relatez în rândurile ce urmează despre conţinutul un mail de promovare. Ştiu că foarte mulţi nu vor citi ce am să behăiesc eu pe aici, dar dacă „vi se întâmplă” să daţi buzna peste acest post, share-uiţi cu mare drag şi către prieteni de-ai voştri din breaslă.

Ai o piesă. Minunat! Te gândeşti că e foarte tare şi vrei să o asculte cam 2000 de vizitatori pe un site de nişă. Perfect! Deschizi căsuţa poştală şi….STOP! Aici te opreşti şi citeşti următoarele:

1. Mă întorc pe pagina site-ului să mă uit dacă au o rubrică specială cu ceea ce ar trebui să conţină mailul meu. ATENŢIE! UZR chiar are, aici.

2. Mă uit pe la mine prin foldere. Caut o poză marfă cu mine sau dacă nu am, deschid photoshopul şi „designez”. Dacă nu-mi prea place faţa mea, zic să apară măcar un artwork al labelului de care aparţin. După ce am făcut un pic de magie, ataşez poza.

3. Tot pe site-ul respectiv, mă uit dacă nu cumva tipii ăia au mai scris despre mine. E posibil ca ei să mă fii remarcat deja iar eu să nu ştiu. Dacă nu mă găsesc, atunci ar fi bine să le scriu pe stilul mirc, cine sunt, de unde vin, cum mă cheamă şi mai ales ce fac eu în rap: producţie, lyrics, vocalize, beaturi cu vocea, mă joc pe calculator şi arăt şi altora cum se face, mă pricep la freestyle, uite ce gen am inventat eu, etc.

4. După ce am completat informaţiile legate de istoricul meu, mă axez pe ce anume am scos. În cazul unei piese, dacă e doar a mea, spun ce cred eu că reprezintă piesa pentru mine şi când am făcut-o, cu ce scop: anunţă un album(aici spuneţi şi numele, dacă îl aveţi), va fi inclus pe o compilaţie, etc. Dacă piesa=colaborare, atunci mă interesează şi partenerul tău. Ce crezi tu că ar trebui să ştie lumea despre el, asta în cazul în care nu e unul cunoscut.

5. Separat de mesaj, dau copy-paste către linkurile de: youtube, facebook sau twitter. Linkul către download gratuit, dacă aşa ceva există sau blog, myspace sau ce mai ai. Nu uita că toate aceste conturi sunt şi ele modalităţi de promovare. Eu dacă sunt fată deşteaptă evident că ori le pun pe site să ştie toată lumea ori sunt egoistă şi te urmăresc în continuare doar eu. Oricum am ar fi tu ieşi în câştig. Au probat şi alţii: niciodată nu ştii de unde vine norocul.

6. Orice mesaj care te priveşte e bine venit. Poţi să-mi scrii poveşti de când erai mic, pe mine nu mă deranjează. Cu cât te cunosc mai bine cu atât ştiu cum să vorbesc despre tine. Eu fac parte din categoria redactorilor care nu sunt redactori pe bune, deci poţi să-mi scrii orice, nu te judec!

7. Legat de formulele de adresare. Niciodată, dar niciodată în viaţa voastră, nu începeţi un mail cu: Am şi eu o piesă, dacă vă place să o postaţi şi dumneavoastră pe site. Iar la sfârşit, atenţie nu se scrie: Mulumesc, ci Mulţumesc!, nu-mi transmiteţi: Big Up! că nu dau link către youtube să vă ascult piesa. Ia asta cu dumneavoatră, nu uitaţi că eu încă sunt tânără şi dacă faceţi un exerciţiu de imaginaţie cam toţi „redactoraşii” din online vă veţi da seama că sunt la fel.

Poate părea complicat sau că Elena Pelmuş are figuri, dar credeţi-mă e interesul atât al meu, dar mai ales al vostru să concepeţi un mail coerent şi voi să vă promovaţi în cel mai simplu mod posibil. Ca să vă vând un pont, mie îmi plac şi ascult foarte mult rapperii noi. Dar atenţie! Nu toţi cei pe care-i ascult merită şi postaţi pentru ca astfel să se răspândească virusul. Tot ce e scris de mine, mai mult de două posturi e bun, pentru că îmi place mie. Nu sunt redactor pe bune nici nu am o ureche muzicală superbă, deci pot greşi când judec o piesă. Sunt, dar o bună ascultătoare şi cum părerea ascultătorilor e cea care contează în final, e dreptul meu să-mi dau cu părerea. Deci, ferice de cei pe care-i plac şi le urez baftă tuturor în continuare.

Un ultim link e către postul lui Pyuric pe care-l găsiţi aici. „Scurt ghid de comunicare pentru artistii aflati la inceput.”

Geometria Literei

Am periat puţin blogul, pentru că era timpul să fac ordine şi să mă decid odată despre ce e pagina asta web. Cele mai multe dintre posturile mele se afla in categoria „Gânduri despre„, adică mai pe româneşte, categoria despre nimic. Azi e schimbarea la faţă pentru blogul meu. Am să revin cu articole în care îmi dau cu părerea despre nişte băieţi/fete din rapul românesc, vă prezint evenimentele la care mă duc, dacă nu de hip hop, atunci de fotografie si printre altele comentăm filmul nostru românesc. În altă oridine de idei, azi am terminat cursul de RP Politice. Ţin să-i mulţumesc doamnei profesoare, căci datorită dumneaei, am înţeles în ce ţară trăiesc şi că o primă problemă funcţională porneşte chiar din capul nostru.

De cu seară până dimineaţă ascult rap moldovenesc. O parte dintre voi, s-ar întreba, poate, ce e aia? Ei bine cei care nu l-au cunoscut pe Swoad anul trecut la UPA(Ultimatum pentru Arta) nu au cum să ştie că şi moldovenii sunt destui de buni în ale rapului şi că flow-ul lor în care ai impresia că auzi doar „i” sau „ie”, contribuie la conceperea unor producţii de „Jos pălăria”. Nu am ascultat până acum rap moldovenesc cum nu ascultam rap nemţesc sau în orice altă limbă, afară de engleză şi bineînţeles română. Cine m-a determinat să mă răzgândesc? Un prim merit îl are Versoo care a scos acest mixtape, „Geometria Literei„, în 2010. Numele lui e asociat cu ApocalipsA alături de care si concertează. Pentru a vă convinge, cum spun şi în articolele mele de pe UZR, muzica instigă sau nu, eu pot doar să fac anumite recomandări. Aşa că albumul lui Versoo îl puteţi descărca de pe un portal de hip hop moldovenesc şi anume de pe http://hiphop.md (linkul va directionează către pagina cu download). Eu am să postez una dintre piesele favorite de pe material, ceea ce mă bucură e că în mod miraculos, am putut să dau de ea pe youtube (deci acultaţi piesa măcar pentru efort :))).
În continuare aş mai avea de povestit despre Clan’destin, o trupă rap, tot din Chişinău, Republica Moldova. Despre ei(toţi trei), însă veţi citi mai multe pe UZR, unde, în scurt timp va apărea un nou interviu de al meu. De data asta am hotărât să-i cunoaştem şi pe rapperii din Moldova.
Rămâneţi pe net să chatuim dacă pe viitor un interviu cu Versoo ar fi binevenit.

Check Check

Are Claudia, de la UZR, zis si omu’ meu, o rubrică intitulată „Ce facem în weekend?„. Eu propun ca astăzi să vorbim despre „Ce am făcut în weekend„, adică pe unde ne-am distrat şi la concerte am ajuns. Să începem cu vineri seară în care am ascultat doar reggae? Nu, bineînţeles, am dat o fugă şi prin Kulturhaus să bem aproape gratis. Lăsăm la o parte faptul că muzica e „de treabă”, la fel şi preţurile băuturilor. Dacă nu aş fi fost atât de trează, poate că nu m-aş fi simţit ca pacientă într-un spital de nebuni, stând pe un scaun pregătită să muşc din momeală, pardon vrăjeală. În Kulturhaus se stă la coadă pentru a-ţi lăsa geaca, în Kulturhaus se stă la coadă ca să bei, în Kulturhaus stai la coadă ca să fii agăţată. Pe principiul unui obicei comunist, se pare că generaţia tânără a ştiut ce să moştenească. Ajunsesem cu nervii într-acolo încât m-am decis să nu-mi mai cumpăr nimic, sa stau linişită pe scaun, să dau de pe mine beţivii care nu aveau cuier prin preajmă şi într-un final să mă holbez la cei care dansau apoteotic pe ritmuri de preaslăvirie a tinerimii bete. Deşi credeam că nu mai scap de acolo, fără ca cineva să verse pe mine, am reuşit să mă strecor printre mulţimea care dădea din cap prin ceaţa duhnind a transpiraţie.
Din Kuluturhaus am ajuns în Elephant unde aveai impresia ca poţi să tragi liniştit aer în piept. În Elephant Pub a fost super eveniment, concert reggae, invitat G.RAS. Ca sa vi-l descriu pe G.RAS trebuie mai întâi să-l vedeţi cât de bine arată (pagina de faceebook Elephant vă stă la dispoziţie pentru asta). Pe mine m-a răpit de la dansul lui şi de prima dată când m-a numit „romanian princess”. Actul lui s-a încheiat târziu peste limita impusă iniţial, dat fiind că, deşi o mână de oameni, niciunul nu-l lăsa să coboare de pe scenă. Abia acum m-am îmbătat şi eu de muzică, de plăcere şi de dans.
Duminică am fost la concert-lansare „Emite semnale” de raku. Încă un eveniment bifat pe lista de weekend, care la fel s-a terminat târziu peste program, dat fiind că la un concert raku, nu te duci mereu, deci vrei să-l ţii pe scenă cât de mult. Stau să mă gândesc dacă pot descrie cum a fost. Sunt în dubiul facultăţilor mele, dat fiind că un artist complet precum raku, nu prea există, aşa că „Pe aici nu ai ce comenta”.
În afara lui raku, m-a impresionat Dragonu. Cei care nu l-aţi văzut până acum pe Dragonu pe scenă, omul este precum un Mesia al drogaţilor, care nu doar îl adoră, ci în curând o să-i facă un altar. Că tot vorbim pe termen scurt, nu mare îmi va fi mirarea când toţi tipii, inclusiv cocalarii îşi vor face creastă aka Dragonu, ce să mai spun de faptul că tot rapul românesc e plin de „bpra-uri„. Da, recunosc şi eu ascult Specii, dar nu sunt „drogata” lui Dragonu, sunt doar o ascultatoare şi fana lui Chimie. Ceea ce-mi place mie la Dragonu este ca râde mereu, el expira serotonina şi o dă şi celorlalţi. Îl admir pentru influenţa pe care o are asupra publicului şi cum reuşeşte să-l controleze şi apreciez că el este prezent la fiecare concert, unde este invitat. Cum e mai nou acum, o expresia pe care nu o înţeleg, Big up! pentru el şi pentru fanii lui.
„Check Check” cum spune raku şi am finalizat cu sarcinile pe care le-am avut de îndeplinit weekendul ăsta. Nu cred că trebuie să mai spun, veniţi la concerte că aveţi ce privi şi mai ales auzi. Pentru cei care doresc albumul lui raku, site-ul lui e disponibil să vă ajute.
Ca să închei cu un clişeu la modă: Big up!

Nomad

Praetor – Nomad
-recenzie –

Pe la sfârşitul lunii decembrie, anul trecut, am scris o recenzie despre acest album, pe UZR. Astăzi, spre marea mea încântare, dar şi a celorlalţi care-l ascultă, Praetor îşi lansează albumul „Nomad”. Eu declar fericită că-l ascult acum, am albumul cu autograf, primit cadou de la Moşu’ şi abia aştept evenimentul din seara asta. Aşadar pentru cei care cred că e prea frig afară să se mai deplaseze, veniţi în Silver Church se ne încălzim cu nişte muzică bună. Intrarea se face după ora 21:00, preţul biletului e 15 lei. Ne vedem la coadă?
O să revin cu un post mâine, ca să vorbim cum a fost. Până atunci poate câteva rânduri despre album vă vor convinge să veniţi diseară.

La mine Mosul a venit marti, dupa Craciun. A venit nu intamplator si nu cu un cadou oarecare, ci cu CD-ul lui Praetor. Am ascultat “Nomad” inainte sa pot atinge produsul finit: coperta, imaginile, versurile fiecarui cant, autograful si ingenioasa fata a CD-ului de la Hades Records. Inca de pe atunci consideram albumul asta unul dintre cele mai reusite din 2010. Acum ca sta cuminte pe biroul meu, nerabdator sa-l ascult, spun cu cele mai mari laude aduse autorului ca este preferatul meu.
In total 12 piese printre care includem “Eu orasul si castile”. Prima piesa, “Puzzle” ne face sa ne dam seama de mediocritatea ce zace in noi si ne avertizeaza ca la un moment dat o sa vrem sa ne regasim: “Cine, cine esti tu?/ La umbra carui copac esti tu/ In cine crezi tu/ Si ce te face mai special ca restu’”. As face aici legatura cu piesa sapte “The Fool” feat. Serafim si Dj Undoo care pana la urma raspunde la intrebarea ce ne face mai speciali: iesirea din cotidian a celui care nu renunta la vise.
“Buna dimineata” ca primul sarut al zilei, acea clipa infinita de iubire in doi. Eu ascult piesa asta care nu doar ca-mi ofera un moment sublim de liniste, dar totodata ma determina sa retraiesc o astfel de scena. Cu toate acestea ma gandesc la piesa noua: “Cine e de vina?” si mi-as fi dorit sa nu spun ca: iubirea e in vis, “ca totu-i de moment” si cam atat.
“Declaratie” si o iau ca atare, pentru ca mai cred in dragoste, pentru ca citesc versurile lui Praetor si mai vreau sentimente, mai vreau trairi adolescentine.
“Privesc in sus”, ascult piesa si ma uit la colajul de fotografii incluse in paginile albumului. Inteleg astfel ca fara ceilalti destinul ar fi o bariera in calea fericirii. Pe cand alaturi de cei dragi destinul e doar o piedica, ne ridicam usor.
“Eu orasul si castile” feat Dj Undoo imi demonstreaza de ce unora le place Praetor. Omul nu oboseste niciodata din contemplat. Pana si “orasul asta batran viseaza”.
In “Descant” regasim acelasi motiv al orasulului devenit un refugiu al iubirii si al copilariei. Cu totii cred ca ne redescoperim undeva radacinile.Ganditi-va la asta in timp ce ascultati piesa.
“Muzica” si uite de asta inteleg eu de ce exista pasiuni: “Crede in visele mele/Mai mult decat cred eu in ele”.
“Zgomot” si “In numele tatalui” sunt doua piese in colaborare cu Butch. Imi e greu sa descriu aici ce poti sa simti cand le asculti. Nu intamplator, cred ca piesele astea au fost puse la rand. “In numele tatalui” continua framantarile din “Zgomot” printr-o deplangere a sortii. Aproape de finalitatea ei, te intrebi: “In intunericul modern unde e fericirea?”
Ultima piesa “Pe aripile vantului” feat. Dj Undoo inchide albumul intr-o nota optimista. Fericita sunt si eu ca am acest album si nu pot decat sa-i dau dreptate lui Praetor cand spune: “Cuvintele sunt magie/Muzica energie”.
Sper ca o sa va placa albumul asta, voua celor care nu l-ati ascultat, dar care ati avut rabdarea sa cititi parerea mea despre material.

Ce trebuie sa mai stiti despre album:
Voce si text: Praetor
Instrumental: Praetor, Keri si Dj Undoo.
Producator: Hades Records.

DE VEGHE

Vroiam sa vorbesc in postul asta despre relaxare.  Ma gandeam ca fiecare are nevoie de acea clipa de singuratate in care vrea sa faca orice altceva decat sa fie in preajma oamenilor. La varsta pe care o am, inca ma joc cu aceste momente, nu pentru ca as fi vreo solitara, doar ca le savurez mai des, ba chiar am de unde alege. Sunt totusi sigura ca o data cu anii, voi incerca sa ma ascund cat pot de lume si-mi va fi extrem de greu sa-mi gasesc locul ferit de ochii celorlalti. Am renuntat la ideea cu un singur post despre asta, pentru ca nu toata lumea gaseste relaxarea in singuratate. Sunt altii care adora pufu verde impartasit. Suna foarte, extrem, prea feminin „pufu verde”, dar las cuvantul „iarba” celor care se pricep mai bine sa-l foloseasca. Nu fumez, nu ma droghez. Atipic nu? Trecand peste faptul ca toata lumea in ziua de azi mi-ar spune ca ratez cele mai tari senzatii din viata, spun ca am si eu drogul meu, pe care-l iau zilnic: muzica. Evident ca nu orice fel de muzica…”nu sunt eu tipul”. Unii dintre voi stiti ca mai postez si muzica pe aici, asa ca m-am gandit sa va ofer muzica spre relaxare. Bineinteles ca nu muzica pe care o pune toata lumea pe net, caci ne-am strica distractia.

Ii ascult pe baietii de la „De VeGhe” de ceva timp, dar am fost putin egoista, vroiam sa ma satur mai intai eu de ei, ca sa va spun ca trupa asta e foarte tare! Piesa pe care o puteti asculta mai jos, e inclusa pe albumul „DeSStins„, din 2009. Din trupa fac parte 2 tipi. Gasiti cu siguranta un clip pe youtube cu ei, daca vreti sa-i cunoasteti mai bine. Si daca tot sunt la mine pe blog, trebuie sa spun care e piesa numarul doi preferata de pe album: „Doua nopti” si clasamentul ar putea continua, doar ca vreau sa citesc si parerile voastre, in caz ca veti asculta albumul.
Nu uitati ca eu mai scriu despre hip hop si pe aici. In rest daca „De VeGhe” nu va relaxeaza atunci aplicati voi metodele proprii, dar impartasiti ideea.

Tineti aproape oamenii d’alaturi!

McHh– “Iad sau Rai”

V-am povestit cu ceva post-uri in urma de un tip. Isi spune McHh. Am vazut azi pe Hip Hop Blog ca a scos album dupa ce a muncit cam un an de zile la el. A scos clipuri si piese cu gramada. E adevarat ca mai are de invatat, ca poate nu e atat de bun, personal nu-l ascult decat atunci cand mai scoate ceva. Cu toate astea si cu toate ca eu nu pea scriu putin, am zis ca Mc-ul asta chiar merita cateva randuri pe un blog vizualizat modest.  Ce e de apreciat la McHh este ca tanar fiind in Romania de azi are un vis si ca munceste al naibii de greu pentru el. Nu abandoneaza dorinta de a face exact ce-i place. Ca nu o sa castige deocamdata nimic din asta, partea a doua. Eu, pentru ca mai cred pe alocuri in oamenii care nu se dau batuti ii spun cu cel mai mare respect: Felicitari!

Si cam asa arata albumu:

Nu cred ca trebuie sa mai zic ca e gratuit. O zic, dar cu parere de rau. Intrati pe Hip Hop Blog. Descarcati albumu, aflati despre cine e vorba, in final.

Tineti aproape oamenii de alaturi!